„Du-te, mamă, la facultate, ca să înveți și să ajungi cineva!” – orice mamă din România, care își dorește ca fiul/fiica sa să aibă parte de educație de calitate și, ca urmare a unei bune educații, un post bine plătit și apreciat de către societate.
Nu mai este nici o surpriză că întregul nostru sistem de învățământ este la pământ și că majoritatea instituțiilor, în cazul nostru universitățile, s-au transformat, într-un ritm amețitor de altfel, într-o glumă proastă și destul de costisitoare, dacă ai ghinionul să nu intri pe locurile de la buget.
Fiind absolvent de două facultăți în țară, cu un master (ceva mai interesant) în desfășurare și fost bursier Erasmus în Spania, am putut să-mi fac o idee despre cum ar trebui să arate o instituție de învățământ superior în care studentul este pus pe primul loc, apreciat și respectat. Ca mine sunt mulți, doar că nimeni nu-i ascultă pe studenții care pleacă în schimburi de experiență sau chiar la facultate în alte țări. Cred cu tărie că dacă am avea ocazia să povestim exact cum funcționează sistemul în țările vestice, situația din țara noastră s-ar putea schimba. Din păcate, nimeni nu ne ascultă, pentru ei nu suntem decât un număr. Banul să vină, restul nu contează.
Facultatea de Kinetoterapie, nici nu contează universitatea de care aparține, nu este nici ea ocolită de indiferența care ne caracterizează atât de bine. Fiind o facultate din domeniul medical, ar trebui ca studenții să primească informații actualizate, bazate pe ultimele cercetări din domeniu. Ce se întâmplă? Categoric nu ce am scris mai sus. Ca să nu o mai lungesc, am întrebat mai mulți studenți și kinetoterapeuți ce ar dori să schimbe la Facultatea de Kinetoterapie:
Materia învechită
Când restul Europei învață după ultimele cărți și cercetări apărute, noi încă tocim niște volume din anii ’80-’90. Nu spun că sunt rele, dar știința a evoluat, înțelegem altfel anumite procese din corp. Te-ai lăsa pe mâna unui chirurg care a învățat dintr-o carte de acum 400 de ani? Este, într-adevăr, cam deplasat exemplul dat, dar cam așa este și în cazul nostru. Tehnicile se îmbunătățesc, apar metode noi de tratament.
Să vorbești la facultate despre modul în care fascia influențează postura sau cauzează diferite disfuncții în corp este ca și cum i-ai înjura. Drept urmare, trebuie să plătim cursuri la care să învățăm tot ce nu ni s-a predat în facultate. A, că mai există profesori care sunt dedicați și învață mereu noi tehnici de tratament pe care le predau studenților câteva minute la sfârșit de seminar, asta e altceva. Programa școlară trebuie schimbată!
Modul de predare/evaluare
Un alt lucru pe care oamenii vor să-l schimbe este modul în care se desfășoară activitatea didactică. În 2020 nu mai este suficient să vii în fața amfiteatrului și să dictezi același curs fiecărei serii de studenți care-ți trece pragul universității. Studenții vor altceva, vor interacțiune, vor inovație, vor să simtă că persoana din fața lor știe ce vorbește, are experiență clinică și nu citește dintr-o carte scrisă de altcineva. Am învățat mai multe de la profesorii care vorbeau liber și făceau ora interactivă, decât de la cei care se așezau la catedră și începeau să „scuipe” cuvintele precum o mitralieră.
Modul în care se realizează evaluarea, în viziunea noastră, ar trebui să sufere modificări drastice. Vrem să fim evaluați corect, transparent, fără a sta cu teama că profesorul X nu ne suportă pentru că ne-am spus punctul de vedere. În timpul studenției în Spania am experimentat sesiunea lor de examene, care, apropo, este monstruoasă. Nu exista foaie pe care să scrii și să-ți fie văzut numele. Totul se desfășura ca la examenul de Bacalaureat din România. Colțul din dreapta se lipește, iar anonimatul îți este garantat. Când așa ceva și la noi?
Practica de specialitate
În Vestul Europei ai nevoie de minim 1000 de ore de practică pentru a profesa. Câte ore avem noi? Cu indulgență câteva sute. Am învățat mai multe lucruri din voluntariatul pe care îl făceam în spitalul din orașul meu decât învățam în acele 2 ore de practică săptămânală de la facultate. De aceea încurajez studenții să facă voluntariat cât pot ei de mult, pentru că îi va ajuta în această profesie.
Dotarea sălilor de clasă
Toți oamenii pe care i-am „intervievat” mi s-au plâns de slaba dotare a sălilor în care învață. Aș fi vrut să cred că nu este așa peste tot, dar, din păcate, așa este. De cele mai multe ori, ne lipsesc obiecte sau aparate necesare meseriei noastre. Un set de benzi elastice, niște mingiuțe medicinale și câteva aparate nu reprezintă o investiție chiar atât de mare pentru o instituție de învățământ. Investiția va fi amortizată încă din primele luni. De ce facultățile din afară au campusuri ultra moderne dedicate cercetării și studiului? Au cumva oamenii de acolo al doilea creier sau o a treia mână?
Pentru a schimba ceva, trebuie să vrei. Din nefericire, la noi nu se vrea sau se vrea prea puțin. În cultura populară avem o vorbă: „Las-o, bă, că merge și-așa!”
Ce zici, merge și-așa sau trebuie să vină o schimbare? Aștept cu drag comentariile!
Un blog despre orice 
Aveam 36 de ani, în 2009, când am intrat la facultatea de Inginerie electrică și electronică din cadrul universității Dunărea de Jos din Galați. Eu eram la electronică aplicată. Era prima facultate deci nu plăteam și mai mult din anul 2 am fost plăcut surprinsă să mă găsesc pe lista bursierilor deoarece avusesem rezultate foarte bune în primul an. Stăteam bine cu fizica dar în mod special cu matematica. De ce asa târziu? Pai așa a fost să fie la mine.Atunci mi-am permis. Cineva mia făcut cadou o valijoară de electronist, adusă din Italia, cu toate cele necesare pentru a intra în laborator și a începe în a construi circuite. Sunt și acum furioasa și nu cred ca îmi va trece vreodată deoarece în cei 4 ani de facultate nu am avut ocazia nici măcar o data sa-mi iau valijoara aceea atât de dotata la vreun laborator și sa o folosesc, pentru că nu am avut nici măcar o ora de laborator în care să construim un circuit cel puțin banal. Unul din profesori ne povestea la un moment dat, cum pe vremea lui când era student, studenții intrau într-un laborator ca sa construiască circuite și nu ieșeau de acolo pana când acel circuit nu funcționa. Pe vreme noastră însă, facultatea de electronica din Romania s-ar putea face fără probleme la fără frecvență… NU am intrat în licență pentru ca după 4 ani de studiu, chiar dacă am fost printre primii 10, nu am înțeles NIMIC. Si m-am gândit ca poate e vârsta de vină… deși nu se explica cum au intrat în 2009, 120 de studenți, marea majoritate în jur de 18 ani și am ajuns în anul 4 doar vreo 40, iar licența din prima au luat-o doar vreo 8. Apoi nu mai știu ce au făcut ceilalți în anii de după. Sunt multe chestii NEGATIVE de zis despre învățământul românesc, dar nu o sa mai continui pentru ca ar însemnă sa scriu aici un volum de câteva sute de pagini….
Ideea e că anul acesta vreau sa mă duc din nou la școala. Nu știu dacă sa aleg intre FEFS – kinetoterapie și motricitate specială SAU postliceală – balneofiziokinetoterapie SAU Ingineria autovehiculelor – Autovehicule rutiere SAU 2 deodată din cele menționate.
Care e diferența dintre kinetoterapie si balneofiziokinetoterapie?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna, Elena! Multumesc pentru vizita si mica povestire. Eu as alege facultatea, nu postliceala. Tot 3 ani dureaza, dar la final macar ai studii superioare. Eu acum sunt la un master pentru kinetoterapeuti la Universitatea Politehnica din Bucuresti (Echipamente pentru terapii de recuperare), deci si eu am ajuns la ceva inginerie. 🙂 Kinetoterapia este o meserie foarte dinamica, insa putin cam prost platita in Romania, in vreme ce ingineria e la polul opus. Cel putin in comparatie cu salariul de kineto. 2 facultati grele nu pot fi facute in acelasi timp, pentru ca nu vei ramane cu nimic in minte.
Singura diferenta dintre Bfkt si Kinetoterapie e ca primii se axeaza pe utilizarea aparatelor de fizioterapie. Dar nu mai conteaza acum, e doar o denumire. Eu folosesc si aparatele si fac si exercitii, masaje etc. Multa bafta!
ApreciazăApreciază
am spus-o si o mai repet oridecate ori e nevoie…stati linistiti ca nu numai in Romania sunt probleme..probleme sunt in toata lumea..si cele mai multe comune..au si ei probleme dar nu asa ca in romania..sunt abolventi de facultati din occident care ca si in romania si altele sunt la fel aproape..totul depinde de mentalitate si de ceea ce inveti asta conteaza sa inveti si sa fii serios..
ApreciazăApreciază
Cu procesul de la Bologna au armonizat facultățile din România la nivelul celor de afară și ei au probleme lor toate sistemele de învățământ sunt probleme doar ca au un nr mai mare de ore unele mai multe altele mai puține,asa ca să nu uităm că nici o țară din lume nu are un sistem de învățământ perfect.. Că așa credem noi ca afara sunt cele mai bune perfecte daar realitatea arata ca nu este chiar asa important este sa învățăm seriozitatea asta face diferența baftă
ApreciazăApreciază