Sunt rețelele sociale bune?

Facebook-ul îmi suge…

Vă mai aduceți aminte de vremurile în care nu existau servicii de mesagerie instant? Ce viață, domnule! Mureai cu farfuria de mâncare în față, îi făceai poză degeaba! În ziua de azi nu ne mai imaginăm viața fără internet și Facebook/Whatsapp/Instagram etc. (apar ca ciupercile după ploaie). Știți ce este cel mai grav? Este grav că rețelele sociale au început să ne consume tot timpul liber. Sunt precum niște lipitori care ne sug ENERGIA și TIMPUL, dar sunt niște lighioane pe care le îmbrățișăm cu drag, nu vrem să scăpăm de ele. Ușurel, rețelele sociale încep să înlocuiască mijloacele clasice de comunicare și răspândire a informației. De când Facebook a introdus funcția „Live”, nici nu mai deschid televizorul să mă uit la știri (că mă și uitam des). Am urmărit protestele din Piața Victoriei pe Facebook. Orice s-ar întâmpla, cineva va face o transmisiune live. Televiziunile încep să aibă concurență…

Nu mă înțelegeți greșit, îmi place să stau pe Facebook, dar consider că am irosit suficient timp pe meleagurile sale. Dacă aș sta să adun toate minutele pe care le-am petrecut pe Facebook, cred că aș observa că mi-am pierdut luni întregi din viața mea făcând… NIMIC productiv! Da, este adevărat că mă ajută să comunic cu persoanele pe care în mod normal nu le-aș vedea în viața reală. Încă mai țin legătura cu foști colegi din facultate, atât din România, cât și din Spania. Simplul fapt că poți vorbi cu cineva aflat la mii de kilometri de tine este incredibil. Acesta este principalul motiv pentru care încă mai folosesc Facebook.

Instagram m-a transformat într-un „Like Whore”

Ce urât sună! Analizând situația, îmi dau seama cât de superficială a devenit societatea noastră. Suntem în stare să facem orice pentru o punguță de degete sau steluțe virtuale, care sunt numite „aprecieri”.

De ce spun că Instagram m-a transformat într-un „Like Whore”? Pentru că ajunsesem să postez fotografii doar pentru a câștiga aprecieri și urmăritori, uitasem principalul motiv pentru care am pășit în lumea fotografiei. Luasem în serios toată treaba. Ajunsesem să am 400 de urmăritori într-un timp foarte scurt. Nu este un număr mare pentru unii, dar pentru mine era o uriașă realizare. Știam la ce oră să postez pentru ca fotografia mea să fie văzută de cât mai multă lume, știam ce hashtag-uri (#) să folosesc, știam să… Până într-o zi când, sătul de tot circul acesta, am spus că nu mai pot continua așa. Pur și simplu îmi acaparase viața. Mă gândeam doar la cum să fac rost de like-uri și follower-eri. Nu este un obicei sănătos, o pot spune cu mâna pe inimă.

Bineînțeles că majoritatea urmăritorilor mi-au dat unfollow după o zi sau câteva ore. Pe Instagram există un obicei toxic: unii oameni îți dau follow până le dai înapoi, după aceea și-l retrag, iar tu rămâi cu buza umflată. Noroc că există aplicații care-ți arată cine și-a retras urmărirea (urăsc să traduc termenii în română!). Mai mult, există o grămadă de fotografi care s-au trezit cu lucrările furate și folosite în scop comercial de către niște indivizi deștepți. Nu foarte multă lume știe lucrul acesta, dar imediat după ce ai postat o fotografie pe Instagram sau Facebook, acea imagine nu-ți mai aparține, devine proprietatea Facebook. Asta înseamnă că firma îți poate folosi fotografiile în scop comercial, dar fără a te plăti sau a te menționa ca autor. Furt pe față, nu-i așa? Și totuși oamenii folosesc site-urile respective.

Youtube-ul mi-a făcut viața mai frumoasă

Este singura rețea socială pe care nu o pot critica. Bine, există unele reclame enervante de pe aplicația mobilă (pe PC folosesc AdBlock), dar le pot trece cu vederea, mai ales că oamenii pe care-i urmăresc primesc câțiva bănuți de fiecare dată când mă uit la o reclamă. Este OK așa. Youtube te poate învăța să faci orice, depinde de tine ce vrei să înveți. Poți lua lecții de engleză, spaniolă, chineză etc., poți învăța cum se construiește un adăpost primitiv, poți înțelege matematica, fotografia, cinematografia, poți afla noutăți din domeniul care te pasionează… Este comoara secolului XXI! Nu a fost niciodată mai ușor să înveți lucruri noi.

Chiar avem nevoie de rețelele sociale?

Depinde cum le folosești. Atât pot spune. Dacă tot ce vrei este să te faci apreciat/ă de ceilalți și urmărești cu orice scop să primești cât mai multe like-uri, mai bine închide telefonul/calculatorul și fă o plimbare în natură. Nu este bine să lași niște pixeli să îți controleze viața! Nu este nimic real! Dacă vrei să primești aprecierile celor din jur, măcar fă altceva, nu selfie-uri. Dacă ai talent la pictură, apucă-te de pictat. Dacă te pricepi la fotografie, ia aparatul/telefonul și fă fotografii. Dacă îți place să scrii, scrie! Fă ceva util pentru tine și societate. Da, utilizează rețelele sociale, dar doar pentru a-ți promova lucrările! Rețelele sociale pot fi folosite și pentru altceva, nu doar pentru a posta selfie-uri sau poze cu mâncare exotică.

*Sursă imagine*

7 gânduri despre „Sunt rețelele sociale bune?

  1. Exista si viata fara retele sociale. Eu una m-am *vindecat de stat pe facebook si pot spune ca nu imi lipseste. De anul trecut pana anu luna asta nu am intrat si nu ma tenteaza. Am lucruri mai interesante de facut. Doar blogu meu il tin disponibil pentru articole dar mai rar. Spor la urmatoare articole !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu