Trei

– Bine ați venit, domnule Gurvan! Intrați, vă rog! spuse cu amabilitate psihologul.

Domnul G.  analiza fața bărbatului care stătea neclintit în camera încărcată, dar primitoare. Pereții de culoarea galben pai susțineau câteva tablouri vechi. În mijlocul încăperii o sofa mare își odihnea picioarele obosite, iar la câțiva pași de aceasta, pe un birou aproape negru, un stilou cu penița aurie și o mână de foi așteptau să fie folosite. Lângă o fereastră îndepărtată, o mică plantă își întindea frunzele verzi încercând să prindă ultimele raze ale soarelui care tocmai apunea. Toate acestea erau îmbrățișate de o bibliotecă pe ale cărei rafturi se puteau observau nenumărate cărți și studii de specialitate, dar și câteva fotografii. După câteva secunde, Gurvan hotărî să treacă pragul ușii de lemn masiv.

– Bună seara, domnule doctor! îl salută cu o voce tremurândă.

– Vă rog să luați loc, vom începe imediat ședința, spuse psihologul arătând spre canapeaua maro. Gurvan se apropie de canapea, o testează cu un deget, iar apoi se așază. Picioarele îi tremurau încet, iar câteva broboane de sudoare îi jucau pe fruntea ușor încruntată. Așa… Sunteți pregătit?

– Da, îi răspunse printre dinți bărbatul.

– În regulă. Vreau să vă întindeți pe spate, cu mâinile pe lângă corp. Inspirați adânc și expirați. O să încep să număr până la trei.

– O să mi se întâmple ceva? întrebă panicat Gurvan. Vă rog să fiți sincer cu mine. Nu vreau să rămân acolo!

– Stați liniștit, totul o să fie bine. La trei o să vă duceți în noaptea care v-a marcat: 1, 2, 3! Cum vă simțiți?

– Mă simt relaxat, răspunse încet bărbatul de pe canapea.

– Unde vă aflați?

– Sunt în pat.

– Ce vedeți acum?

– Văd trei ferestre și un stâlp de iluminat.

– Ce altceva mai puteți observa?

– Două ghivece cu flori de pe balcon și o lumină galbenă care se reflectă pe birou, șopti G.

– Îmi puteți spune cât este ceasul?

– Cred că este ora trei. Ah!

– Ce ați pățit?

– Nu mă pot mișca! strigă Gurvan.

– Mai simțiți ceva?

– Îmi este frică! Văd ceva! zise bărbatul în timp ce își încleșta dinții.

– Ce anume vedeți?

– O siluetă, o umbră… Se mărește! Este pe balcon! S-a întors spre geam. Mă studiază!

– O vedeți mai bine acum?

– Da! Nu are față, dar mă privește insistent. Am închis ochii, îmi este frică!

– Ce altceva îmi mai puteți spune despre acea umbră? întrebă cu un ton calm psihologul.

– A dispărut după ce am clipit!

– Nu ați mai făcut și altceva?

– Nu… Nu se poate! A revenit! Se apropie de ușă… A intrat în cameră! Vine spre mine! urlă Gurvan.

– Unde este acum?

– În mijlocul camerei. Aaa!

– Ce s-a întâmplat? întrebă psihologul.

– A intrat prin mine! Îmi este frig! Tremur, corpul îmi este rece. Ajutor, este în spatele meu!

– Ce face?

– Nu știu! Îmi dă târcoale și mă atinge! Mă doare! Îngheț! Doamne, ajută-mă! strigă bărbatul, după care începu să-și deseneze o cruce cu limba pe cerul gurii.

– Vă puteți mișca?

– Nu! Nu se poate! Este deasupra mea! Nu pot respira! E frig!

– Când voi ajunge la trei, vă veți trezi și totul va reveni la normal. 1…

– Stai! Îmi șoptește ceva la ureche! răcni bărbatul cu fața transpirată.

– Ce anume?

– Ah! Nu! Nu, te rog! Lasă-mă-n pace! Te implor! O, Doamne, ajută-mă! Ai milă de mine! Te rog!

– Ce spune?

– Că… Sunt al lui. Încep să nu-mi mai simt inima! Dispari de aici! Vreau să…

– 3! Domnule Gurvan! Domnule Gurvan! Vă simțiți bine? întrebă panicat psihologul. Bărbatul nu răspundea. Stătea întins pe canapea cu ochii închiși, fără a se mișca. Fața îi era palidă, își pierduse focul din obraji, iar fruntea sa era acum brăzdată de mici vinișoare. Gura-i rămăsese întredeschisă, în timp ce limba îi era lipită de bolta palatină, ca și cum ar mai fi vrut să rostească un ultim cuvânt. Primele trei degete ale mâinii drepte erau împreunate… Gurvan nu mai era, plecase.

Sfârșit. Sau poate ca nu…

Bine v-am regăsit! Se pare că a fost chiar foarte bine în „vacanță”. Am revenit cu o mulțime de idei, interesante, cred eu. Acum rămâne de văzut dacă voi avea suficient timp pentru a le scrie și aici… Oricum, sper că o să vă placă mica povestire de mai sus. Trebuie să recunosc faptul că am mers (și merg în continuare) pe un teren minat. De scris, am mai scris, dar nu am publicat. Nu îmi este frică de critică, deoarece critica (constructivă) îți deschide ochii, te face mai bun. M-am axat pe blogging, dar am ajuns într-un punct al vieții mele în care vreau să încerc și altceva pentru a nu rămâne captiv în cușca monotoniei. M-am străduit ca prima mea povestire horror (aceasta să fie denumirea?), „Trei”, să transmită un anumit mesaj. Nu o să vi-l spun, trebuie să-l descoperiți singuri!

Sunt conștient că unele părți vor fi puțin trase de păr și superficiale, dar nimeni nu s-a născut maestru în arta scrisului. Vă recomand să o citiți/recitiți povestirea noaptea.

*Sursă imagine*

Anunțuri

11 gânduri despre „Trei

  1. Eu n-am presimţit nimic că nu mă pricep la asta 😀 Am citit şi acum apăs şi steluţa.
    Nu te supăra că spun dar nu voi reciti povestea la noapte pentru că în ciuda a ceea ce ai afirmat despre tine, eu spun că te pricepi bine la scris şi n-aş risca…
    Bine ai revenit!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s