„Teroarea” psihopedagogica

In sfarsit am putin timp sa mai scriu pe blog-ul asta lasat de izbeliste. Am lipsit atat de mult, incat pana si interfata editorului de text s-a schimbat. Nu prea imi place noua versiune, dar traiesc si asa…

Inainte de a incepe sa relatez „incredibila” mea experienta la practica, tin sa precizez ca nu am fost platit de nimeni sa stric reputatia scolii la care am fost repartizat. Daca ai copii sau cunosti pe cineva acolo si te simti ofensat de ceea ce voi spune in continuare, sa nu te superi pe mine, dar asta este purul adevar. Adevarul doare si daca ai invatat acolo sau ai pe cineva cunoscut inscris la aceea scoala, ai tendinta de a-i lua apararea. Nu-i nimic gresit in asta, dar asculta si parerea unui om venit din afara institutiei de invatamant. Acestea fiind spuse, sa trec la treaba!

Saptamana trecuta, pe minunatii pereti ai universitatii au fost afisate listele cu persoanele care urmeaza sa faca practica psihopedagogica. Totul s-a desfasurat bine pana aici, dar cand am vazut ca sunt repartizat intr-un liceu pe care oricum il dispretuiam, mi-a picat ceru’ in cap. Stateam in fata hartiei si repetam ca un copil autist:”Liceul Mihai Viteazul. Liceul Mihai Viteazul. Liceul Mi…”

Se pare ca vorba „de ce ti-e frica, nu scapi” este cat se poate de adevarata. Pana acum am crezut ca este o porcarie mostenita din mosi-stramosi.

M-am resemnat, iar miercuri dimineata am mers sa asist la prima ora. Eu si colegele mele am nimerit prima data la clasa a XII-a, Filologie, Intensiv Engleza. Nu pot spune ceva de rau pentru ca nu s-a intamplat nimic ciudat in timpul acelei ore. Dupa ce am iesit de acolo, am mers la clasa a IX-a, Mate-Info. Copiii de acolo au fost foarte curiosi si draguti, asadar, nici aici nu am ce povesti.

Situatia s-a schimbat cand am ajuns la clasa a XII-a, Mate-Info. Nici nu am intrat bine in clasa, ca deja ma izbise in fata vocea „gratioasa” a lui Salam. In cel mai bun si cel mai fitos liceu din oras, se ascultau manele fix ca in cluburile de manelisti. Boxele portabile au talentul de a transforma orice incapere intr-un club. Am intrat timid in clasa. In mijloc se aflau niste elevi care se jucau poker si injurau de mama focului, iar in spate, unii urlau ca niste animale evadate de la gradina zoologica. Daca stau bine si ma gandesc, animalele nici macar nu fac atat de multa galagie. Instinctul le spune ca nu este bine sa faca prea multa galagie pentru ca ar putea fi capturate si mancate. Asadar, comparatia nu a fost prea reusita.

Dupa ce ca se purtau ca niste lupi turbati, mai aveau si tupeul specific odraslelor de „bani gata”. De exemplu, o colega a intrebat de un burete sa stearga tabla, la care un individ cu prea mult tupeu ii raspunde:”Iti dau eu burete!”

Daca nu pare ciudat, sa stii ca a fost o gluma de cel mai prost gust. Dupa aceea, o alta colega intra in clasa, iar toate „lighioanele” din spate au intrat in calduri si au inceput sa o fluiere. Din nou, lipsa de bun simt si de educatie.

Cam asta se intampla de obicei in liceele de top. Toti golanii ai caror parinti s-au realizat pe plan material, cred ca lumea le apartine. Asa au fost invatati. Ei sunt obisnuiti ca totul sa li se aduca sub nas si sa dea ordine. Au impresia ca restul sunt doar niste sclavi pe care-i pot controla.

Spre deosebire de copiii care chiar invata sa intre acolo, ei pur si simplu se duc la taticu’ si incep sa se milogeasca sa puna o vorba buna (si cateva sute, poate mii de euro) directorului liceului. Asta-i adevarul! Ma poti injura mult si bine! Adevarul doare…

Degeaba incearca profesorii sa-i educe, pentru ca ei sunt „programati” sa blocheze toata informatia buna. Cand incerci sa schimbi un astfel de copil, te lovesti de un zid format din indiferenta si ignoranta. Asa au fost crescuti si foarte greu ii mai poti schimba.

Nu conteaza ca sunt unii care chiar invata si participa la olimpiade. Nimeni nu-i baga in seama si cel mai probabil vor ajunge slugile celor cu bani care n-au invatat nimic in toata perioada liceului. De ce n-au invatat? Pentru ca au cumparat totul!

Toate cuvintele scrise aici, par frustrarile unui om trecut de 60 de ani, dar in realitate sunt frustrarile unui tanar mai mare cu vreo 4 ani decat respectivii elevi. Mare diferenta de varsta nu e, dar se vede bunul simt pe care l-am capatat de la parintii si profesorii mei.

Cum as caracteriza experienta din L.M.V? INGROZITOARE! Degeaba se spune ca este cel mai bun liceu din oras daca exista astfel de oameni in el. Nu generalizez, sunt si elevi buni si constiinciosi, dar nu sunt bagati in seama.

S-a mai distrus inca un liceu…