Mi-au spus că nu pot – De ce este important să nu-i asculți

„Nu vei putea face lucrul ăsta! Nu ești în stare de nimic!”

Dacă ceea ce ai citit mai sus ți se pare cunoscut, sunt șanse foarte mari să fi trecut prin ce am trecut eu și… cred că aproape toți indivizii școliți în sistemul de învățământ românesc. Probabil că articolul de față va stârni unele controverse, unii vor spune că este doar o modalitate prin care să mă laud, iar înjurăturile și comentariile răutăcioase (în online exiști numai dacă ai și hateri) pe blog și pe pagina mea de facebook își vor face apariția mai repede decât fură Guvernul României banii „proștilor”. Vă asigur că scopul meu nu este să „mă dau mare și tare” online, ci doar să trag un semnal de alarmă cu privire la atitudinea unor persoane din învățământ. Este mai mult o poveste, o poveste a vieții mele.

Încă de când eram mic, și aici vorbesc de grădiniță, școala primară, generală și liceu, am întâlnit oameni care le spuneau alor mei că „Bogdan nu se descurcă. Aveți grijă cu el. Este copil bun, dar nu se descurcă la matematică și e posibil să nu facă mare lucru când va crește.” Să ți se pună de la grădiniță eticheta că ”EȘTI PROST PENTRU CĂ NU ȘTII MATEMATICĂ” mi se pare o absurditate pe care nu am întalnit-o în alte state europene (nu vorbesc în necunoștință de cauză). Ce fel de educator ești dacă judeci un biet copil de doar 6 anișori pe baza abilității lui de a face niște calcule, care pentru el nu reprezintă nimic în acel moment? De ce vrei să îl distrugi de mic? De ce nu îl lauzi când a desenat frumos sau când a recitat o poezie în engleză sau într-o altă limbă străină? De ce, dragă educatorule?

După un an de stat la „grădi”, am ajuns la școală. Deja și denumirea îmi dădea impresia că este ceva măreț, un loc în care intri și toate lucrurile sunt posibile. Da, chiar erau posibile. Vedeți voi, eu am prins perioada în care invățătorii erau ca niște mici dumnezei. Ei tăiau, ei spânzurau. Un fel de Kim Jong-un, dar la o scală mai mică. Nu îmi sunt străine metodele de tortură comuniste: trasul de perciuni (până rămâi în mână cu un smoc din părul copilului), bătutul cu rigla peste palme, statul în picioare sau făcutul genuflexiunilor de fiecare dată când te mișcai sau șopteai ceva. Tot atunci mi s-a spus că sunt un elev nici foarte-foarte, dar nici prea Neandertal, doar că problema mea este la matematică. Cui îi păsa că mă pricepeam la științele naturii, literatură, engleză… Prietene, ești un ZERO dacă nu știi să rezolvi necunoscutele din Mate 2000+!

Bun, școala generală a fost asemănătoare, doar că au adăugat în arsenal fizica și chimia, alte două „picături chinezești” pentru mine. Din 4 și 5 nu eram scos nici măcar atunci când învățam. De ce? Pentru că eticheta era deja pusă. Este suficient să o dai în bară o singură dată și poți să îți iei adio timp de 4 ani de la o notă ok și de la un comportament al profesorului mai de doamne ajută. Deja la 13-14 ani începi să te obișnuiești cu insultele și sictirul profesorilor și parcă nu te mai afectează atât de tare. Problema este că răul fusese deja făcut.

Mi-am petrecut următorii doi ani de liceu având o părere proastă despre mine, cuvintele lor erau în ascunse undeva adânc în creierul meu și nu voiau să plece sub nicio formă! Salvarea mea a venit sub forma profesoarei de engleză, care m-a luat la prima mea olimpiadă. În următorul an, mai adaugă una și două concursuri. Începusem să simt că am un rost al meu. Chiar dacă profesoara de matematică putea să se jure că nu voi trece de proba de matematică de la Bacalaureat. Jokes on you, lady!

Abia în clasa a 11-a mi-a venit mintea la cap și mi-am dat seama că nu sunt fraierul descris de ei. Am văzut că am potențial, iar asta datorită profesoarelor mele de engleză, care m-au sprijinit și m-au obligat să fiu mai bun. M-am apucat de învățat serios matematică. Biologia și româna s-au prins de mine imediat, nu aveam probleme. Am terminat clasa a 12-a cu premiu și am luat examenul de BAC cu note mai mari decât cei care erau „buni”. Hopa! Ce-ai făcut, Bobiță?

Am terminat 2 facultăți frumoase și grele, iar acum sunt la master. Oare sunt chiar atât de prost, doamnelor și domnilor profesori? De ce trebuie să puneți etichete de la vârste atât de fragede? Fiecare om este unic, poate mie nu îmi place să calculez derivate și să aflu câte mere i-a dat Ana Dianei sau care este temperatura la care se încălzește nu știu ce substanță. Poate am dezvoltată latura artistică. Poate am înclinații către pictură, fotografie, muzică sau literatură. De ce ești automat considerat inutil dacă nu te pricepi la o materie?

Înțeleg că omul trebuie să știe de toate, dar de aici până a-i distruge complet viața… Nu toți trebuie să fim Einstein sau Tesla! Nu toți trebuie să fim Eminescu, Shakespeare sau Monet! Fiecare are scopul său în viață! Asta este și frumusețea vieții! Poți ajunge ce îți dorești și nu trebuie să te lași influențat de nimeni niciodată! Acum am o meserie care îmi aduce satisfacții sufletești enorme. Când te întâlnești cu un fost pacient pe stradă și auzi că îți spune „Să-ți dea Dumnezeu sănătate pentru că m-ai ajutat să mă mișc iar!”, parcă uiți de bani și de ce toate lucrurile rele pe care ți le spuneau, cândva, cei care ar fi trebuit să fie mentorii tăi.

Dacă aveți un copil sau cunoașteți pe cineva care trece prin ce am trecut și eu, spuneti-i că lucrurile nu sunt deloc așa cum sunt descrise de ceilalți. Drumul trebuie continuat, iar visul trebuie urmat indiferent de sacrificiile făcute și de efortul depus. Într-un final, va merita cu vârf și îndesat. Vă rog mult, urmați-vă calea în ritmul vostru, așa cum știți voi. Chiar dacă vor fi momente când veți eșua, nu trebuie să vă lăsați înfrânți de frustrările și concepțiile greșite despre viață ale unor persoane care nu ar trebui să stea la catedră.

Aștept cu nerăbdare comentariile voastre. Ați trecut prin așa ceva?

15 gânduri despre „Mi-au spus că nu pot – De ce este important să nu-i asculți

  1. O da, eram praf la mate și-mi luam bullying de la colegi chiar și pentru asta. Se făcea mișto de mine de către prof/dirig în fața clasei și nu-mi amintesc ca vreun prof să mă fi încurajat (în afară de profa de limba engleză, da, în clasa a doua, când am cerut să trec de la francă la engleză, dar profa a stat doar un an la școala mea) apoi… un drum lung și nebulos. La liceu nimănui nu-i păsa, la facultate am ales specializarea pe baza unui concurs de împrejurări mai mult. Chiar azi discutam cu cineva că mi-ar fi folosit enorm o niscaiva orientare, dar de unde… nu s-a inventat în generația mea… întâmplător am descoperit că ador scrisul și că e, momentan, singurul răspuns al meu. Ce va fi mai încolo, nu știu… o reconversie profesională, cel mai probabil, ceva cu psihologie poate… în fine, povestea mea e cam aiurea, dar mă bucur că tu ai reușit și că ți-ai găsit drumul, „Bobiță” 🙂 știu că o să aduci mult bine în viața multor oameni 🙂 it’s a happy end story after all…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Stai linistit, Mihai! Vor veni toate la timpul lor. Cat despre mine, eu mi-am gasit drumul, dar unii oameni imi stau in cale si vor sa ma faca sa plec din tara. Cand toti angajatorii au pretentii exagerate de la tine, iar salariul este minimul pe economie, parca nu iti mai vine sa continui aici si te gandesti ca englezii, francezii sau germanii au nevoie si ei de recuperare.

      Apreciat de 1 persoană

      1. În România e greu să faci un lucru bun, te loveşti de tot felul de ziduri inutile şi să fiu eu dacă înțeleg de ce. Zici că societatea complotează ca pasul să fie bătut pe loc… mentalități? eh, nu toată societatea, unii oameni, cum bine ai zis.
        Cât despre angajatori vs salarii şi pretenții… alt buboi urât şi poveste lungă. Da, occidentul sună bine 🙂 şi acolo au nevoie de recuperare, corect. Poate ei să o aprecieze mai mult…

        Apreciază

  2. Fiind cam de-o seamă cu tine, mi-am luat și eu la linii peste palme și la „castane” – pe care ni le dădea direct în creștetul capului directorul – prof de mate. Nu știu dacă știi ce-s alea, își ținea nu știu cum pumnul cu degetele și când ne trosnea câte o d-aia pe cap, simțeam cum ne zdruncină creierii. Și mai era și ridicatul din bancă de perciuni. Pe noi, fetele, ne ridica de păr. Ne ridica atât de tare că ni se înroșeau urechile de durere.
    Și pentru ce? Că nu știam cât face a+b la pătrat. WOW! Mare proști am ajuns că n-am știut o formulă.
    Cam peste tot a fost aceeași poveste. Nu ai note mari la toate materiile, vai, ce-o să faci în viața! Sunt atât de diverse și inutile materiile ce se studiază azi, că nu ai cum să fii bun la toate. Doar să stai și să tocești, ceea ce e degeaba practic.
    Eu în liceu m-am târât mai mult, pur și simplu îmi plăceau câteva materii, iar ce nu îmi plăcea, nu puteam să suport. Efectiv nu puteam sta o oră în bancă să învăț fizică sau chimie. Nu le suportam, așa că mai mereu chiuleam. La fel cum nu suportam franceza – tot liceul nu m-a scos din nota 5. Și de ce? Pentru că în clasa a 9-a pe primul semestru nu știam o boabă de franceză. Nu zic că aș fi știut mai departe, dar începusem să învăț și chiar mă ridicasem vizibil, dar nota tot 5 a fost. Indiferent cât învățam, 5. Halal încurajare, nu?

    Să știi că o bună perioadă am crezut că e devină vârsta profesorilor. Majoritatea ai mei au fost … cam peste 50. Dar acum nu mai cred asta. Am avut și profi super tineri în ultimul an de liceu și aveau aceeași mentalitate. Deci nu vârsta, ci sistemul în care au fost și ei școliți sau poate pur și simplu mentalitatea lor strică. Pentru că în ciuda sistemului, profa mea de română, care bătea bine spre 60 de ani, a fost un înger de om. Din altă lume. Deci dacă se vrea cu adevărat, se poate.

    Hai că am scris un roman! Scuză-mă, dar sunt nevorbită azi 😀 Oricum ai fi, când ești licean, elev, orice de genul ăsta ești cam împotriva morilor de vânt. Ca să se schimbe ceva în țară ar trebui schimbată mentalitatea de la care se pornește sistemul. Și pentru asta ar trebui să dispară toți din conducere. Să vină oameni noi, care nu doar că au trecut prin facultate (ăștia de acum, probabil DOAR au trecut), dar au și învățat ceva. Nu poți pune un om care și-a plătit studiile sau nici măcar nu le are să conducă un întreg sistem. La fel cum nu poți pune un profesor care n-a luat nici măcar 5 la titularizare să ofere niște informații în fața unei clase. Ar trebui trecute niște teste adevărate, nu memorarea lui Harap Alb, că nu în aia constă capacitatea unui profesor de a fi … profesor.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Heeei! Sunt total de acord! Se pare ca experientele noastre din scoala sunt asemanatoare. Eu as vrea sa ne intalnim cu profesorii care ne trageau in jos si sa le facem in ciuda, ca am terminat scoala. Dar vor spune ca asa incercau sa ne motiveze. Cat despre capacele luate in cap, am luat si eu destule. Cum sa nu iti ia razna elevul cand tu il distrugi fizic si psihic? Acum ca sunt la master trebuie sa ma inscriu la modulul psihopedagogic nivel 2. Vreau sa predau, nu engleza sau romana, ci kinetoterapie. Sunt multe postliceale si universitati care cauta profesori sau asistenti universitari. Vreau sa incurajez elevii si studentii sa isi urmeze calea si sa nu bage in seama toti ciufutii.

      Apreciază

  3. Si uite d-aia we homeschool :)))))
    Mi s-a pus de vreo citeva ori intrebarea : ” Tu ai mers la scoala publica si esti ok,chiar ai invatat multe; de ce ai ales sa homeschool, de ce nu-ti dai copiii la scoala? ‘ Probabil ca lumea nu intelege,de ce o persoana care a avut o experienta pozitiva in scoala de stat alege alt drum. Pentru ca da, eu una , am avut o experienta pozitiva la scoala, am avut noroc de profesori minunati ( cu exceptia a 2-3 care nu stiu de ce amar s-au facut profesori, dar nici aceia nu m-au afectat pe mine personal) , profesori de care-mi amintesc si acum cu mare drag, oameni superbi, de la care am invatat multe lectii de viata.

    Lasand asta la o parte, ca na, in State e total alt sistem, nu pune nimeni mana pe copii, am ales sa HS tocmai pt ca vreau ca ( virgula) copiii mei sa STIE ca e ok sa gresesti, ca e ok sa nu fii the best la o oarecare materie, ca fiecare are talentele sale , ca fiecare copil e „destept” si ca poate face orice isi propune. Din pacate, in ziua de azi sistemele de invatamant din majoritatea tarilor se bazeaza mult pe evaluari nationale si teste peste teste, de au ajuns profesorii sa teach to the test. Nu mai invata nimeni de placere, nu mai invata ca sa aibe cultura generala, ci invata pt ca trebuie sa ia nota cat mai mare la evaluari. S-a dus pe apa sambetei toata bucuria invatarii, bucuria descoperirii lucrurilor noi.
    Fiecare copil e diferit, invata la viteza diferita si cu metode diferite. Sistemul ” one size fits all” nu se potriveste la toata lumea. Cred ca Trebuie sa fim flexibili cu metodele de predare si sa nu fortam un copil sa invete dupa aceeasi metoda a celuilalt, doar pt ca este mai usor pentru tine ca invatator.
    Daca mi-ar fi spus cineva , acum 10-12 ani ca imi voi educa copiii acasa, le-as fi zis ca sunt cu siguranta nebuni. Dar uite-ma acum, un parinte homeschooler. Si nu m-as gindi sa fac altfel. Sunt asa de recunoasctoare ca traiesc intr-o tara unde am libertatea sa-mi educ copiii cum consider eu ca e mai bine pt ei! Sunt recunoscatoare ca imi pot petrece majoritatea anilor in care copiii mei se formeaza ca oameni, alaturi de ei. Ca le pot oferi o educatie personalizata. Ca avem flexibilitatea sa invatam dupa pasul fiecaruia. Ca am posibilitatea sa le vad fericirea pe fata cind rezolva ceva, cind invata ceva nou sau cind citesc o carte care le-a placut. Ma bucur enorm ca am posibilitatea sa facem lucruri care depasesc sistemul public. Avem acces la orice, multumita internetului. Putem sa mergem la biblioteca si la muzee cind vrem noi si sa stam cit de mult dorim, nu ne face nimeni program.
    Hai ca am scris un roman, dar ceea ce vreau sa spun este ca am trai intr-o total alta societate, mai buna, mai empatica, daca am avea mai multa grija de sufletul si de mentalul copiilor din scoli. Daca am ave agrija sa le inculcam ca pot face orice isi propun, ca pot tinti catre infinit .

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sunt de acord cu fiecare rand! Problema pusa de „specialistii” din Romania este ca un copil instruit acasa nu isi dezvolta capacitatea de a interactiona cu ceilalti, nu dezvolta acele relatii de prietenie si nici nu invata sa fie competitiv. Lucru bun daca este facut pana la un anumit prag. Dar decat sa imi las copilul intr-un sistem infect, plin de profesori cu mentalitate bolsevica, mai bine il invat ce trebuie si cum trebuie. Totusi, nu inteleg cum se procedeaza in cazul evaluarilor (gen bacalaureat etc.). Copilul merge intr-un colectiv normal, intr-o scoala si sustine examenul respectiv? A, si un alt lucru bun la HS in State este ca stii ca cel mic nu va fi impuscat de vreun nebun in sala de clasa. Lumea este din ce in ce mai dementa, nu poti avea incredere in nimeni.

      Apreciază

      1. Asta cu „socializarea” este un mit mare si gras. Nimic mai neadevarat decat faza cu Homeschoolers nu stiu sa isi faca prieteni. Si nici nu ai sa vezi copii mai competitivi decat ai mei. Uneori ma fac cu capul, pt ca eu nu sunt si nu am fost competitiva, si trebuie mereu , datorita lor, sa imi ies din my comfort zone. Competivitatea tine de caracter, nu de faptul ca esti acasa sau la scoala de stat. Ca io am fost numai in scoala de stat si competitiva nu am fost in viata mea. In America nu exista BAC. In perioada liceului, elevul are credite. Ca sa graduezi, iti trebuie numarul necesar de credite, nu ai, nu graduezi . Pt facultate, arati creditele ( si notele obtinute, media de fapt) si apoi dai examen. Sau poti da SAT exam (si daca ai nota mare, e mai ok pt tine) Stii intri, nu stii nu intri. Simplu. Majoritatea facultatilor de renume din State, chiar doresc homeschoolers. Ii cauta. Pt ca stiu sa gandeasca si sa invete independent. Si conform statisticilor they outperform public schoolers. In legatura cu impuscatul…. alta mare minciuna din mass media. Am 6 nepoti, toti public schoolers. Toti copiii de la clasele mele de Sunday School sunt toti la scoala publica. Nu a murit nimeni impuscat. 🙂

        Apreciază

      2. bah, ca am, dat send din greseala si nu am apucat sa zic de SAT ala. Copiat de la ministerul invatamantului: The SAT is a college entrance exam that many colleges and universities in the United States use as part of the college admissions process. The SAT is a standardized test that measures a student’s skills in three core areas: Critical Reading, Math, and Writing. Students in grades 11 and 12 take the SAT so that they can submit their scores to colleges as part of the college application process.The SAT is composed of three main sections — Math, Evidence-Based Reading, and Writing. There is an optional 50-minute essay, and total testing time with the essay is 3 hours and 50 minutes.

        Apreciat de 1 persoană

      3. Da, pare cu totul alta lume. Inca nu sunt parinte si nici nu am in plan sa devin in viitorul apropiat, dar pana o sa se intample sper sa prinda treaba asta si in Romania. Am mai mare incredere in ce stiu eu decat in ce spune un individ la scoala. Bine, se pare ca la matematica nu pot sa imi ajut copilul. 😂

        Apreciat de 1 persoană

      4. Asa credeam si eu, ca I suck at math. Se pare ca nu. Turns out ca fiu-mio e cu cel putin 2 ani inaintea alora din scolile publice. Si cine l-a invatat? 😛 ( eu personal nu am stiut ca e asa inaintat, adica banuiam, dar nu stiam cam cat. Pana cineva mi-a adus un manual de matem din scolile publice si am ramas lampa, ce avansati suntem noi. Desi si asta e relativ. Fiecare copil este unde trebuie sa fie, io pe al meu il vad normal, pt capacitatea lui mentala, nu avansat. Dar , pt ca totul se masoara dupa public school standards….na, cica e avansat)

        Apreciat de 1 persoană

      5. Da, asta asa este. Totusi, este o veste buna. Sper sa faca ce isi doreste in viitor. Este mare lucru sa faci ce iti place, nu ce ti se dicteaza sau ce crezi ca ar da bine pe CV.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s