Student la Kinetoterapie – Ce trebuie să știi

Ai terminat clasa a XII-a și nu știi pe ce drum să o apuci? Te-ai gândit să intri la Facultatea de Kinetoterapie sau de Balneofiziokinetoterapie? Foarte bine ai făcut! Facultățile de Kinetoterapie au ajuns să fie cele mai vânate facultăți în ultimii ani și îmi dau seama de ce. Tot ce ține de sănătatea umană se caută peste tot în lume, poți lucra oriunde îți dorești (dacă îndeplinești condițiile impuse de fiecare stat în parte).

Cum îți dai seama că ești făcut(ă) pentru Facultatea de Kinetoterapie? 

Dacă vrei să ajuți oamenii în suferință și vrei să ai un loc de muncă interesant, dinamic și stabil, atunci nu mai sta, înscrie-te imediat! De asemenea, kinetoterapia este o meserie care te ajută și pe tine, nu vei fi blocat(ă) 8/12 ore în fața unui calculator, ci te vei mișca odată cu pacientul, vei transpira cu el și vă veți bucura împreună atunci când se pășește pentru prima dată după accident. Dacă vrei să experimentezi aceste lucruri, atunci ești făcut(ă) pentru așa ceva.

Ce trebuie să știi:

  • Ca la orice facultate din România, vor fi materii importante și altele mai puțin importante. Trebuie să înveți bine Anatomia, Fiziologia, Neurologia și materiile de specialitate (Măsurare și evaluare, Deficiențe fizice etc.). Un specialist nu poate lucra fără a cunoaște disciplinele menționate. Dacă ai intrat la Educație Fizică și Sport pe specializarea Kinetoterapie și Motricitate specială, trebuie să știi că poți folosi exercițiile din diferite sporturi (volei, handbal, fotbal, atletism etc.) pentru a aduce un „aer proaspăt” în ședințele de kinetoterapie.
  • Din facultate vei ieși numai cu baza teoretică. Chiar dacă se fac stagii de practică în timpul facultății, acestea nu vor fi suficiente pentru a vedea ce înseamnă să lucrezi cu pacienții. Recomand să faci voluntariat oriunde apuci. Nu contează că este spital sau cabinet privat, important este să faci voluntariat în timpul facultății. Pe mine m-a ajutat enorm și cred că te va ajuta și pe tine.
  • Dacă ai o problemă, o deficiență fizică (scolioză, cifoză, platfus), să știi că nu râde nimeni de tine. Și kinetoterapeuții sunt oameni și au problemele lor. Partea bună este că vei experimenta pe propria piele exercițiile de recuperare. Important este să încerci să corectezi, pe cât posibil, acele deficiențe. Știu că se spune că noi trebuie să fim un model pentru ceilalți, dar în unele cazuri nu putem controla ce se întâmplă cu organismul nostru. Suntem oameni și suntem diferiți. Trebuie reținut faptul că nimeni nu este perfect.
  • Participă la cursuri de specialitate. Te vor ajuta atunci când vei începe să lucrezi cu pacienții. Un kinetoterapeut bun trebuie să știe câte ceva din fiecare terapie actuală. Cursurile sunt foarte scumpe, însă nu trebuie făcute toate în același timp. Economisește bănuți și participă la cursurile care-ți fac cu ochiul.
  • Nu ești un simplu maseur! Nu termini o facultate pentru a lucra toată viața ca maseur. Kinetoterapeutul se ocupă de recuperarea medicală, de gimnastică medicală. Da, învățăm masaj pentru că ne ajută în procesul de recuperare (ține minte ce am spus la punctul de deasupra), însă noi nu trebuie să profesăm exclusiv ca maseuri. Probabil vei face masaj în timpul facultății, așa vei câștiga niște bani, dar nu o face toată viața!
  • Când ți se cere să realizezi un program de recuperare, lasă-ți imaginația liberă! Încearcă să creezi un program original și distractiv, nu unul monoton. Trebuie să convingi pacientul să efectueze exercițiile fără a adormi în sală. Realizează-ți propriul stil! Pentru asta trebuie să înțelegi anatomia și biomecanica, deci învață, învață și iar învață!
  • Citește cărți de psihologie sau dezvoltare personală. Kinetoterapeutul lucrează atât cu fizicul pacientului, cât și cu psihicul acestuia. Un om care a suferit un accident vascular cerebral nu va zâmbi (mai sunt și excepții). Când vezi că nu-ți mai poți folosi mâinile și picioarele, sau când nu mai poți vorbi, cazi într-o depresie urâtă. Kinetoterapeutul trebuie să scoată pacientul din acea stare, deoarece un pacient depresiv nu va accepta ajutorul nimănui.

Ce zici, este grea meseria de kinetoterapeut? Ai vrea să o practici?

Dacă ai întrebări, nu ezita să mi le adresezi. Îți voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.

*Sursă imagine*

208 gânduri despre „Student la Kinetoterapie – Ce trebuie să știi

    1. Helloo!
      Sunt curioasa daca la terminarea facultatii de kineto pe sport si a masterului imi pot deschide cabinet special de kinetoterapie.Sau trebuie neaparat facultatea de kineto pe medicina pentru deschiderea unui cabinet?

      Apreciat de 1 persoană

      1. Buna! Iti poti deschide cabinet indiferent ce facultate termini, nu are legatura denumirea acesteia, doar ca iti vor trebui 3 ani de experienta pentru a face asta. Oricum, este binevenita masura asta, abia mai inveti despre diverse patologii si acumulezi experienta. Facultatea nu te ajuta decat cu teoria, iar practica ne omoara. Spor!

        Apreciază

  1. Salut!
    Stiu ca ai mai primit aceasta intrebare intr o forma sau alta dar ma aflu acum in momentul alegerii „decisive”si nu stiu ce sa aleg intre kineto la Sport sau kineto(bfkt) la Medicina.Am fost admisa la ambele.Daca m-ai putea ajuta cu o indrumare/un sfat ti-as fi recunoscatoare.Multumesc!

    Apreciază

    1. Buna! Ia-o asa: ce iti place sa faci? Iti place sportul? Pentru ca la EFS vei face si sport o perioada, nu doar kineto. Iti place sa folosesti si aparatura pentru a trata oamenii? Trebuie sa iti faci o lista cu avantajele si dezavantajele fiecarei specializari. Eu sunt absolvent de Kinetoterapie si Motricitate speciala (EFS), asa ca nu ar fi drept sa iti spun ca specializarea mea este singura buna, restul sunt prostii. Te sfatuiesc sa cauti programa scolara pentru ambele facultati si sa le compari. Du-te unde crezi ca ai putea face fata. O fire mai atletica ar alege EFS. Totul depinde de tine. Multa bafta!

      Apreciază

      1. Buna! Sunt clasa a 12-a si vreau sa dau la Unefs, insa nu stiu daca la kineto sau la educatie fizica, mi ar placea sa fiu profesoara, dar si sa lucrez in domeniul kinetoterapiei, stii cumva daca se poate face vreun modul pedagogic la kineto sau daca masterul in kineto ajuta cat de cat daca termini ed. Fizica, astfel sa poti practica ambele meserii? Si inca ceva, ce ai facut in timpul practicii la kineto mai exact?

        Apreciat de 1 persoană

      2. Buna! Da, poti face modulul psihopedagogic in timpul facultatii. Eu as recomanda sa faci facultatea de kinetoterapie (licenta) , pentru ca masterul fara licenta este inutil, nu ai drept de practica.
        In timpul practicii si a voluntariatului am ajutat kinetoterapeutii spitalelor (asistent kinetoterapeut, dar neplatit). Multa bafta!

        Apreciază

  2. Buna. Vreau sa ma inscriu la postliceala de balneofiziokinetoterpie BFKT. Dupa 3 ani am sa fiu asistemta BFKT. Ce ma sfatuiesti? Tot citesc dar nj prea inteleeg ce face asistemta. De obicei am văzut ca sunt kinetoterapeuti cei ce lucreaza pe recuoerare nu asistenti. Nu mi place masajul, nu as vrea sa ajung maseur.

    Apreciază

    1. Bună! Asistentul de BFKT asistă, după cum reiese din denumire, kinetoterapeutul. Se asigură că pacientul realizează corect exercițiile, îl ajută etc., dar foarte mulți asistenți BFKT lucrează pe partea de Fizioterapie (Electroterapie, Terapie cu laser, Ultrasunete și altele). Este adevărat că mai sunt și asistenți care fac masaj, însă depinde de fișa postului. În mod normal, nu ar trebui să ajungi să faci masaj. Multă baftă!

      Apreciază

    1. Buna! La EFS vei avea pe langa materiile de kinetoterapie si cateva ore de volei, baschet etc., insa nu te omoara profesorii, nu au de gand sa scoata campioni din voi, nu la Kinetoterapie. Daca imi spui orasul in care doresti sa inveti, o sa iti dau cateva nume de universitati.

      Apreciază

    2. Buna! Vreau sa dau la kinetoterapie, inca nu m-am decis daca la sport sau medicina, dar am cateva intrebari despre ambele:
      1. Ce trebuie sa invat pt admitere? La ambele ma refer.
      2. E mai greu sa intri la cea de la medicina decat la cealalta de sport?
      3. La cea de sport dau la admitere si probe sportive?
      4. La care e mai grea admiterea?
      5. Imi poti da cateva nume de universitati din ambele categorii? Pe Bucuresti, desi nu-s de fel din Bucuresti, ci din provincie, as vrea sa dau in Bucuresti pentru ca este cel mai apropiat oras de mine.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Buna! Pentru ambele trebuie sa ai habar de biologia ceruta si la BAC, nimic mai mult. O idee buna ar fi sa ai o idee si despre oase si muschi, pentru tine. Te sfatuiesc sa te uiti pe site-ul facultatii la sectiunea „Admitere”, acolo vei afla mai multe detalii.
        Nu este mai greu sa intri la Sport sau la Medicina, totul depinde de tine. La Medicina trebuie sa inveti si putina chimie/fizica de clasa a noua, nimic greu, cateva notiuni de cultura generala. Daca dai la Educatie fizica va trebui sa te pregatesti fizic dinainte, sa poti alerga fara probleme.
        Daca vrei kinetoterapie la Educatie Fizica, poti alege UNEFS (stat) sau Spiru (privat), care, contrar reputatiei sale, are sau a avut, nu stiu cum e acum, facultate buna. O mare parte dintre kinetoterapeutii din spitalele de stat si clinicile private din Bucuresti au terminat acolo, conteaza doar sa inveti. Daca vrei Balneofiziokinetoterapie, du-te la UMF. Decizia iti apartine. Daca iti place miscarea, poti alege EFS. In cazul in care mai ai intrebari despre facultate, te astept cu drag pe Facebook. Multa bafta!

        Apreciază

  3. Salut Bogdan, sunt clasa a 11-a in cadrul sociologiei si m-ar pasiona (aceasta pasiune a venit mai in actualitate in propria gandire) sa fiu ceva in medicina influentat de prietena mea ce vrea sa fie doctor dermarolog si/sau generalist. Problema este ca ea este la bio-chimie si pot spune ca învață si are viitor mult mai asigurat in a intra la o facultate de medicină mult mai usor. Acum avem un plan sa invatam din aceste luni capitolele din cartea aceea speciala pentru admiterea la kinetoterapie. Deoarece sunt doar 3 ani in aceasta sectie. Acum intrebarea mea este ce s-ar merita mai mult fizioterapie sau kinetoterapie? Daca fizioterapie, unde mi-ai recomanda? Daca kinetoterapie, unde?

    Apreciază

    1. Salut, Marian! Acum meseria si-a schimbat numele din „Kinetoterapie” in „Fizioterapie”, ca in strainatate (Physiotherapy), doar ca mai trebuie sa se schimbe si denumirea facultatilor si programa scolara, lucru care nu se va intampla in urmatorii ani, pentru ca asa e la noi. Sa stii ca nu prea conteaza ce facultate termini, ti-o spun din experienta, eu la facultate nu am facut practic electroterapie, iar acum lucrez cu asa ceva. Totul se invata cand te angajezi, asa ca nu mi-as face mari griji. Daca poti sa intri la Kinetoterapie si Motricitate Speciala (EFS), foarte bine, daca intri la Medicina, la Balneofiziokinetoterapie, iar bine. Du-te unde crezi ca e cel mai ok pentru tine. Meseria va fi aceeasi, cel putin acum. Multa bafta!

      Apreciază

    1. Salut, Mihai! Pentru a deveni kinetoterapeut trebuie sa fii la facultatea de Kinetoterapie. Am avut colegi care au terminat postliceala si dupa aceea s-au inscris la facultate. Poti sa le faci pe ambele sau sa termini una si sa economisesti bani si timp. Depinde de fiecare.

      Apreciază

  4. Multumesc pentru articole. Incep sa inteleg… As dori sa dau la Facultatea de kinetoterapie, asa ca am inceput sa trag tare. Fac baschet de performanta si sper sa ma ajute la probe. Daca iei licenta kinetoterapie, ce inseamna masteratul in domeniul Ştiinţa sportului și educației fizice? Cum as putea sa practic si ca kinetoterapeut si ca profesor de sport? Cum ai putea sa intri intr-un program Erasmus? Doresc sa ma specializez intr-un domeniu
    Multumesc
    Alex

    Apreciat de 1 persoană

    1. Salut! Multumesc pentru vizita. Masterul poate fi facut in ce vrei tu, dar daca vrei sa ajungi kinetoterapeut trebuie sa ai licenta luata. E obligatoriu. Ca sa ajungi profesor de sport ai de ales: fie te inscrii la modulul psihopedagogic, fie te inscrii la specializarea Educatie fizica. Pentru Erasmus poti sa vorbesti la biroul de relatii internationale al universitatii unde esti inscris. Erasmus nu are legatura cu specializarea intr-un anumit domeniu, este un schimb de studenti. Iti recomand, este super. Am fost si mi-a placut maxim. Multa bafta!

      Apreciază

    1. Salut! Nu stiu ce program ai la Farmacie, insa sfatul meu este sa te dedici unei singure scoli. De altfel, nu stiu nici cum se desfasoara cursurile la postliceala, daca e necesara prezenta etc. Eu zic sa alegi cu inima, ce vrei sa faci mai incolo.

      Apreciază

  5. Buna, sunt foarte confuz, nu stiu ce sa fac am terminat liceul acum trei ani, vreau sa ma inscriu la aceasta facultate, dar nu prea o sa am o mare sustinere financiara din partea parintilor, voi avea timp sa lucrez undeva? cam la ce suma as ajunge cu toate cheltuielile pe an cu facultatea, cursuri? si daca nu am avut treaba cu biologia, in gimnaziu sau liceu de cata pregatire o sa am nevoie? la sport sunt bun chiar foarte bun. in rest nu stiu, ce sa zic as vrea sa iau legatura cu cineva si sa vorbesc mai multe despre tot ce inseamna facultatea de kinetoterapie. o seara frumoasa multumesc! ps. acum sunt angajat ca receptioner pana la vara anului viitor, pana cand ar trebui sa plec la facultate.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Salut! Te felicit pentru faptul ca muncesti de acum. In ceea ce priveste posibilitatea de a lucra in timpul facultatii, iti spun ca nu e chiar imposibil, depinde ce fel de profesori ai. Vor mai fi colegi care lucreaza, nu vei fi singur. Nu iti pot spune o suma la care vei ajunge cu cheltuielile, asta tine de fiecare.
      Biologia se invata, este o materie logica, trebuie doar sa o intelegi, nu doar sa tocesti pentru examen, trebuie sa o iei logic. Multa bafta!

      Apreciază

  6. Buna. Vreo idee incotro sa o iau pentru a gasi un centru sau un spital sa fac practica sau voluntariat?
    Am terminat kineto, am licenta, insa am lasat o asa acum 2 ani. As vrea sa ma soecializez pe domeniu si am nevoie de experienta.. Pe care o pot capatata doar prin practica sau voluntariat.

    Apreciază

    1. Buna! Daca esti din Bucuresti poti incerca la Filantropia. Daca nu merge acolo, te sfatuiesc sa iei fiecare clinica mare sau mica. Incearca peste tot. Nu te lasa demoralizata daca nu vei gasi din prima. Sa stii ca unele clinici chiar accepta voluntari. Intra pe google si scrie „Cabinete kinetoterapie in X (orasul tau)”. Le iei numarul de telefon sau mailul si discuti cu ei. Din 100, una tot iti va accepta cererea. Multa bafta!

      Apreciază

  7. Salut, sunt student in clasa a XI-a la filologie si vreau sa spun ca am facut fizioterapie dupa o accidentare la sala si m-a atras munca facuta de kinetoterapeuti. Vreau sa urmez drumul asta si sa merg la facultate, sunt fascinat de mecanica corpului uman dar avand in vedere profilul la care sunt, nu prea fac biologie si nu stiu daca e ok sa urmez aceasta facultate si la ce sa ma duc BFKT sau EFS..Daca ai putea sa imi dai niste sfaturi in privinta asta asi ramane recunoscator. Oh da si ce carti de biologie ar trebui sa citesc? Iti multumesc pentru articol:)

    Apreciază

    1. Salut! Felicitari pentru ca te gandesti la o eventuala cariera in acest domeniu! Eu nu mi-as face griji cu privire la biologie. Daca te apuci de acum, pana la admiterea la facultate vei invata tot ce trebuie. Vezi ca am mai dezbatut „problema” cu EFS si BFKT, totul tine de tine ce vrei, eu nu consider ca a contat la angajare. M-am angajat imediat dupa absolvire si nu a interesat pe nimeni daca am terminat EFS sau BFKT. Important este sa ai dorinta de a invata, adeverinta de libera practica si buna dispozitie. Iar in ceea ce priveste cartea de biologie, nu e prea important ce carte alegi. Stiu ca au cei de la Corint una mai ok. Uita-te pe bibliografia care se cere la admitere. Bafta!

      Apreciază

      1. Salut! Am terminat postliceala sanitara Carol Davila-Bucresti ( BFT) la 33 de ani, in 2003. Aacum am 49 de ani si sunt deja student in anul 2 la Universitatea Romano Americanta, Fcaultatea de Educatie Fizica si Sport sectia Kinetoterapie si Motrictate speciala. Anul acesta voi sustine si examenul pentru Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila. Se poate orice la orice varstra. Varstra este un nr., noi dam valoare varstrei! Vastra nu este un obstacol.

        Apreciază

    1. Salut! Kinetoterapia are o parte de masaj, pentru ca e folosit in practica. Unde lucrez fac destule masaje, insa la stat nu intra in atributiile postului. Si da, diploma de kinetoterapeut este utila in strainatate, insa va fi cam lung si costisitor procesul de recunoastere a studiilor in alte state UE. E aceeasi situatie si daca faci facultatea in alta tara. Intotdeauna va trebui sa recunosti studiile si sa te inscrii in colegiul fizioterapeutilor din tara respectiva. In unele cazuri, cum patim noi, va trebui sa facem si cateva saptamani sau luni de practica in spitalele lor in domeniul in care nu avem experienta. Abia dupa aceea iti dau dreptul de practica in tara respectiva. Spor!

      Apreciază

  8. Bună!Am citit articolul tău și pot să spun că mi a fost de mare ajutor.Sunt în ultimul an de liceu și m am gândit să urmez și eu această meserie.Eu aș vrea să studiez la kinetoterapie în cadrul facultății de educație fizică și sport.Ce mă îngrijorează este sportul,nu sunt vreo atletă și nici nu practic vreun sport de performanță(mă descurc parțial la tot,doar ce fac la liceu)…e un dezavantaj mare,adică au pretenții mari profesorii la sport?….și în perioada sesiunilor ,am tot auzit că se dau examene și seminare,dar încă n am aflat dacă primești note/calificative și pe partea asta(adică dacă dai examene din sport?)….am vazut că și tu ai studiat la kms la efs și bănuiesc că m ai îndruma pe partea asta,totuși din ce m am mai documentat de la bfkt ieși mai mult „asistent/ă”,adică nu poți să faci singur un program pentru un pacient doar sub îndrumarea unui doctor/kinetoterapeut(dacă greșesc,te rog să mi spui)….și de aia aș fii recunoscătoare dacă aș primi sfatul tău,în ce direcție să merg(care sunt avantajele și dezavantajele în ambele cazuri).

    Apreciază

    1. Buna, Florina!
      1. Nu trebuie sa practici un sport de performanta pentru a studia Kinetoterapia. Nu am facut sport decat pentru mine pana sa dau la facultate, pana la urma, m-am descurcat. Nu este o problema asta, te adaptezi. Nici profesorii nu vor fi foarte exigenti cu cei de la Kineto.
      2. Dai colocvii (niste teste date in ultimele saptamani dinaintea sesiunii), si examene in sesiune, care dureaza o luna si in care nu faci cursuri, dai numai examene. Da, la mine examenele la materiile sportive s-au desfasurat asa: probe practice (nu au fost dificile deloc) si un examene scrise (la fel, foarte lejere). Nu-ti face griji!
      3. Nu conteaza daca studiezi la UMF sau EFS, avem dreptul toti sa facem programe de recuperare. Cei care se inscriu la POSTLICEALA vor iesi asistenti BFKT, nu cei din facultate! Vad ca lumea este foarte confuza, iar programa scolara din Romania este si mai confuza. Din facultate iesi licentiat in X domeniu (Kinetoterapie/Balneofiziokinetoterapie).
      Nu conteaza la ce facultate te duci, pentru ca practicam aceeasi meserie. La munca am colege care au absolvit Balneofiziokinetoterapie si lucreaza ca mine, care am terminat Kinetoterapie si Motricitate speciala la EFS.
      Multa bafta!

      Apreciază

  9. Bună! Sunt pasionată de mică de această meserie.kinetoterapia.Problema este ca in sfârșit m am hotărât sa incep aceasta facultate numai ca de 4 ani m am pomenit cu o boala SM si nu stiu daca voi fi acceptată.? Stiu ca vârsta nu este o piedică in a ti indeplini un vis desi am 42 de ani am curajul sa învăț si cel mai mult imi doresc sa ajut oamenii. Foarte mult..Doar la Bucuresti poti face facultatea?? Eu sunt din BV..Multumesc frumos!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Buna ziua! La Brasov sunt doua facultati de kinetoterapie. Una este la medicina, Balneofiziokinetoterapie, si alta este la educatie fizica, Kinetoterapie si motricitate speciala. As incerca la cea de la medicina, din moment ce acolo nu se face sport mult. Mult succes in continuare!

      Apreciază

  10. „Participă la cursuri de specialitate. Te vor ajuta atunci când vei începe să lucrezi cu pacienții. Un kinetoterapeut bun trebuie să știe câte ceva din fiecare terapie actuală. Cursurile sunt foarte scumpe, însă nu trebuie făcute toate în același timp. Economisește bănuți și participă la cursurile care-ți fac cu ochiul.”

    Despre ce cursuri vorbesti mai exact? Unde se tin aceste cursuri?

    Apreciază

  11. Bună seara !
    As avea o intrebare.Sunt student la kinetoterapie in anul 3.Am văzut recent un post part time in domeniu.Este vreo posibilitate sa pot aplica avand in vedere ca inca nu am terminat si nu am diploma?

    Apreciază

    1. Salutare! Pentru a profesa ai nevoie de Adeverinta de libera practica (ALP). Acesta adeverinta se elibereaza de Colegiul Fizioterapeutilor pe baza diplomei de licenta. Nu poti lucra legal pe post de kinetoterapeut daca nu ai licenta. Poti face voluntariat si daca te plac, este posibil sa iti ofere un loc de munca. Multa bafta!

      Apreciază

  12. Buna
    Vreau sa aplic la facultatea de kinetoterapie la universitatea de medicina la iasi
    Am dubii in legatura cu examenul de admitere adica nu stiu practic ce presupune si concomitent nu pot sti daca voi avea sanse la buget sau nu
    Deci….
    Am fost indrumata sa aplic la ed fizica si sport insa nu prea am aere de sportiv 😅
    M-am gandit la medicina dar multi au spus ca e total diferit de cea la ed fiz si sport
    Ma poti ajuta???
    Mersi mult 🌸

    Apreciază

    1. Buna! Vezi ca au mai fost persoane care au intrebat acelasi lucru inaintea ta. Pentru admitere trebuie sa existe pe site un ghid, e imposibil sa nu fie ceva. La Kinetoterapie, la EFS, nu trebuie sa fii sportiv de performanta sa termini. Trebuie doar sa ai vointa de a evolua si a-ti depasi limitele. Atat. Nu-ti face griji! Nu stiu cum e in Iasi, dar, oarecum, au avut dreptate cei care iti spuneau ca e mai diferit la medicina decat la sport. La EFS faci miscare, inveti exact cum se misca omul in diferite activitati, ce schimbari apar, ce accidentari… Oricum, abia dupa ce te angajezi vei invata exact ce inseamna recuperarea. Am simtit-o pe pielea mea. In ultimele luni am invatat PRACTIC ce nu am invatat in 3 ani de facultate. Nu se compara. Deci, tu trebuie doar sa ai o diploma. Nu conteaza unde faci facultatea, doar sa fii singura ca vrei sa practici meseria. Multa bafta!

      Apreciază

  13. Salut!
    Care este diferenta dintre UMF balneofiziokinetoterapie si Universitatea de ed fiz si sport?
    Adica se invata multa medicina??
    Si e diferit programul la biologie in Romania spre deosebire de Moldova?

    Apreciază

    1. Buna! Sunt foarte multe comentarii despre acest subiect postate aici. Incearca sa arunci o privire peste ele. Din pacate, nu stiu sa iti spun daca exista vreo diferenta in programa de biologie.

      Apreciază

      1. Bună!
        Mă atrage foarte mult , mai ales după ce citesc răspunsurile tale.
        Există vreo limită de vârstă pentru admitere?
        Adică, am 42 ani și n-am mai făcut sport din liceu.
        De teorie nu mi-e teamă, sunt asistent medical de farmacie de 16 ani.
        Ce zici?
        Ma înscriu?
        Sau …

        Apreciat de 1 persoană

      2. Buna! Nu exista limita de varsta! Facultatea este pentru oricine, nu se tine cont de asa ceva. Tot ce trebuie este dorinta de a invata, de a evolua. Nu mi-as face griji de partea sportiva. Oricum, ca sa scapi de stresul de a nu te descarca (este cam imposibil sa nu faci fata) la cursurile care implica sport, poti alege Balneofiziokinetoterapia, unde nu se face sport ca la Educatie fizica. Multa bafta, asculta-ti inima!

        Apreciază

  14. pentru cineva care a terminat Facultatea de educatie fizica si sport si vrea sa faca master in kineto, se poate angaja ca kinetoterapeut dua ce termina masterul?

    Apreciază

    1. Salut! Din pacate, dreptul de a practica meseria se castiga numai daca ai licenta in Kinetoterapie. Nu este suficient sa faci 2 ani de master. Bazele le inveti in cei 3 ani de studii de licenta. Se pot echivala unele discipline daca vrei sa te apuci de facultatea de kinetoterapie.

      Apreciază

    1. Buna, Bianca! Cea mai grea materie mi se parea si inca mi se pare neurologia. Este deosebit de complexa, iar ca student nu o poti intelege imediat. Abia dupa ce m-am angajat am inceput sa pun in aplicare ce am invatat, eram obligat practic sa invat si chiar imi place acum. Este un domeniu in care trebuie sa depui un efort considerabil, dar va merita. Daca inveti constant si te dedici, clar nu vei avea probleme. Multa bafta!

      Apreciază

    1. Buna ziua! Asta depinde de fiecare facultate, de profesori, de program… Dar da, am avut colegi care au lucrat. Chiar si eu mai aveam proiecte si trebuia sa mai lipsesc la cateva cursuri ocazional. Atat timp cat va luati notitele si nu lipsiti des, cred ca se poate. Este important ca la lucrarile practice si practica de specialitate sa aveti prezenta 90-100% pentru ca acolo se invata meseria. La cursuri se prezinta doar teoria…

      Apreciază

  15. Bună. Sunt studenta anul 2 KMS. Oare cum pot găsi posibilități de a face practica sau voluntariat?
    Și din experiența personală, ce ai făcut după terminarea facultății? Imediat te-ai angajat sau ai mai continuat cu ceva?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Buna, Liuba (frumos nume, este prima data cand il vad)! Poti incerca la clinicile/cabinetele private. La spital nu vei mai intra din cauza Covid-ului. Eu am facut in timpul facultatii voluntariat la un spital de la mine din oras, iar dupa terminarea facultatii m-am angajat imediat la o clinica mare din Bucuresti. Dar in anii 2-3 am participat la o multime de cursuri de specialitate, asa ca angajatorului i-a parut bine ca nu a trebuit sa ma ia de la 0 cu tehnicile. Oricum, da mailuri/mesaje tuturor clinicilor de la tine din oras, una tot te va primi. Bafta!

      Apreciază

  16. Bună
    Sunt clasa a 12-a și aș vrea să dau la Kinetoterapie, UBB Cluj Napoca, însă am niște întrebări în legătură cu admiterea. Pe lângă proba teoretică, se cere și o probă practică? Și dacă trec de proba teoretică și de proba practica nu, nu voi fi admisă?
    Mulțumesc anticipat răspunsul!

    Apreciat de 1 persoană

  17. Salut, sunt foarte utile articolele tale! Imi poti spune te rog daca exista si unde pot fi gasite bareme medicale impuse de catre Comisia Medicala a UNEFS? Exista o „lista” cu anumite afectiuni care te descalifica la vizita medicala de la Comisia UNEFS? Multumesc!

    Apreciază

  18. Hei, ti-am citit si tot urmărit blogul,felicitări! Am si eu o întrebare eu sunt sportiva, ar fi mai bine sa merg la facultatea de sport de kinetoterapia si motricitate sau la facultatea de medicica pe balneofiziokinetoterapie?

    Apreciază

    1. Buna, Flavia! Multumesc pentru cuvintele frumoase. Cum am mai spus in alte comentarii, din ambele facultati iesi Fizioterapeut, insa daca iti place sportul, poti incerca la EFS, Kinetoterapie si motricitate speciala. Multa bafta!

      Apreciază

  19. Buna
    Am citit toate comentariile , raspunsurile au fost foarte clare si bine explicate si m-au ajutat sa inteleg mai bine situatia si nelamuririle celorlalti. Am apreciat foarte mult. Tot odata, as dori sa stiu in ce consta mai exact proba de evaluare motrica, adica ce exercitii se fac mai exact, cate exercitii sunt in total , cat de complexe sunt si daca trebuie sa am o conditie a corpului anume ?

    Apreciază

    1. Buna! Acum depinde de universitate. Poti avea un traseu aplicativ (exercitii de echilibru, viteza etc.) sau anumite sporturi pe care le-ai practicat sau nu (alergare\gimnastica\fotbal etc.). Eu spun ca oricum iti va trebui o stare de sanatate ok, pentru ca meseria este foarte solicitanta in natura ei, dar nu este neaparat o regula. Mult succes!

      Apreciază

  20. Bună ziua! Am citit mai toate comentariile dvs., dar tot nu m-am lămurit suficient. Aș dori să știu sigur, ce materii se cer la admiterea Facultății de Balneofiziokinetoterapie (se cer si probe sportive?)

    Apreciază

    1. Buna! Raspunsul este mereu acelasi: depinde. Nu toate universitatile au aceleasi cerinte. Pentru a oferi un raspuns am nevoie de numele universitatii. La balneofiziokinetoterapie stiu ca nu se cer probe sportive. La unele se da examen la biologie, fizica\chimie, iar la altele se intra pe baza de dosar. Cel mai simplu este sa verifici site-ul universitatii.

      Apreciază

Lasă un comentariu