Nine Elms Market – O a doua Românie?

Ți-ai cheltuit aproape toți banii prin pub-uri, Big Ben, London Eye sau cine știe ce magazin de suveniruri din centrul Londrei? Ai început să faci foamea? Ai vrea să mănânci în oraș, dar te doare (tot) când vezi meniurile din restaurante? Atunci ar trebui să dai o fugă până la Nine Elms/Vauxhall Market!

Nine Elms/Vauxhall Market are loc doar duminica de la 7 dimineata până la vreo 14:30 și este cel mai mare târg în aer liber din Londra. Vei găsi peste 400 de tarabe cu mâncare, băutură, electronice, îmbrăcăminte… Absolut orice îți trece prin minte. Unele produse sunt noi, altele la mâna a doua sau a zecea, depinde de norocul fiecăruia.

Dacă nu ai mașină, trebuie să știi că va fi nevoie să mergi, să depui efort. Până la urmă, de asta te duci în Londra, să te plimbi. Ai de ales: fie cobori la stația Battersea Park, fie la Vauxhall. Pentru mine a fost accesibil să cobor la Vauxhall. A trebuit să merg vreo 20 de minute până să văd agitația specifică oricărui târg. Sute de oameni înarmați cu plase, cărucioare, cutii și tot ce vrei, își îndreptau pașii către târg. Se pare că nu eram singurul care știa de existența lui.

sdr

Începeam să nu mă mai simt ca în Londra, ca în Anglia! Brusc, ajunsesem în oborul din Ploiești sau București, căci în jurul meu auzeam vorbindu-se numai în limba română. Bine, din când în când se mai strecura câte un polonez rătăcit. Eh, e tot de-al nostru, îl acceptăm. În magazinele poloneze găsești mâncare pe gustul nostru (murături așa cum numai noi știm să facem, brânzoaice, varză murată, borș, șorici, turtă dulce și multe altele), asta ca o paranteză.

După încă vreo 5 minute de mers prin niște zone puțin cam dubioase, în sfârșit puteam zări târgul. Presupun că știi cum arată un mușuroi, pentru că altfel nu pot să îți descriu ce vedeam. Sute de oameni, de toate națiile, își etalau marfa, cumpărau sau pur și simplu căscau ochii.

Muzica, fumul, gălăgia, înjurăturile în toate limbile planetei (majoritatea în română), foșnetul banilor, plânsul copiilor… Uh, toate astea pot fi epuizante pentru un introvert sau o persoană căreia nu-i place să iasă în aglomerație. Un singur minut a trebuit să mă plimb pentru a simți o aromă tare cunoscută mie. Simțeam miros de MITITEI LA GRĂTAR și cârnați de Pleșcoi! Erau mai multe standuri cu mici decât sunt în România, dar prețurile… Ehe, câțiva mititei costau cât un meniu dintr-un local. Dar ce nu face românul pentru a se simți acasă?

Am încercat să găsesc chilipiruri, însă nu am avut noroc. Dacă vrei să prinzi ceva bun și ieftin, trebuie să te prezinți dimineața devreme. Toate aparatele foto și obiectivele în stare bună se dau foarte repede, din păcate. Măcar îmbrăcămintea rămâne până când se închide târgul. Că e posibil să nu găsești mărimea ta, asta este altă treabă.

sdr

Ce nu mi-a plăcut? O să încep prin a spune că mai bine îți cumperi un scutec pentru adulți. Nu de alta, dar te va scăpa de hepatită și alte boli grave găsite prin băi. Dacă nu vrei să stai cu scutecul pe tine și nici nu te mai ține vezica, ai mare grijă pe ce pui mâna când ajungi la WC-uri. Sunt groaznice, iar în fiecare secundă ai impresia că vei contacta ceva nasol.

O atenție sporită trebuie să ai și la buzunare. Se știe că târgul este frecventat de dubioși. Nu recomand să mergi cu telefonul la vedere sau cu portofelul în rucsacul din spate. Rucsacul se va ține pe tot parcursul vizitei la vedere!

În rest, nu văd ce ai putea păți. Nu te va înjunghia nimeni, nu te va răpi și nici nu-ți va fura organele. Trebuie doar să-ți vezi de treaba ta, să nu intri în conflicte cu vânzătorii sau cumpărătorii și totul va fi bine. Este o experiență inedită și dacă vrei să vânezi produse ieftine, ar trebui să iei în calcul o vizită la Nine Elms/Vauxhall Market.

Am făcut toate pozele cu telefonul și nici nu le-am editat, deoarece sunt un „badass”. Asta nu înseamnă că ai voie să dai click dreapta și save!

Reclame

4 gânduri despre „Nine Elms Market – O a doua Românie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s