Vrei să faci sport acasă? Iată de ce echipament ai nevoie!

„De mâine mă duc la sală!”

Îți sună cunoscut? Mie da! Oho, de câte ori am spus că îmi reînnoiesc abonamentul la sală… Am ajuns? Bineînțeles că nu! Asta nu înseamnă că am stat 24/24 în fața calculatorului uitându-mă la seriale. După ce am analizat situația destul de bine, mi-am dat seama că pot face altceva cu banii pe care trebuia să-i plătesc la sală. Un abonament la o sala de fitness din cartier costă 150 de lei pe lună. Am considerat că nu merită investiția, având în vedere că nu stăteam decât maxim două ore acolo (dacă stai mai mult, măcar depune un CV, poate te și angajezi).

Am făcut câteva calcule și am descoperit că ies în câștig dacă îmi fac propria sală de fitness în dormitor. Evident că nu îmi puteam cumpăra bicicletă, bandă de alergat (este mai bine în parc) sau aparate multifuncționale, spațiul este destul de restrâns. În schimb, am optat pentru echipamente mici, care pot fi depozitate în orice colț al camerei.

Uite din ce constă „sala” mea de fitness (dacă o pot numi așa):

  • Gantere. Sunt excelente pentru tonifierea și creșterea musculaturii. Pot fi folosite atât pentru dezvoltarea musculaturii membrelor superioare și a toracelui, cât și pentru membrelor inferioare (executând genuflexiuni și fandări. Voi scrie un articol în curând, așa că stai cu ochii pe blog!). Pentru începători sau pentru persoanele care vor doar să se mențină în formă, recomand ganterele cu greutate fixă. Cei care vor să pună „cărniță” pe ei, ar trebui să-și îndrepte atenția către ganterele care acceptă adăugarea unor greutăți suplimentare (exemplu aici). Este foarte important ca greutatea să fie schimbată periodic. Doar așa se obține hipertrofia musculară.

14tusfu111_1_.jpg

set_gantere_20_kg_domyos_by_decathlon_8018574_1183101.jpg

  • Saltea fitness. Cred că este cea mai utilă investiție pe care am făcut-o în ultima vreme. Este excelentă pentru tonifierea musculaturii abdominale și îți protejează coloana vertebrală în timpul exercițiilor. Atenție, salteaua fitness nu trebuie confundată cu salteaua pentru pilates sau yoga. Grosimea și construcția acestora diferă. Salteaua pentru yoga este cea mai subțire dintre toate (0,3-0,6 cm), în timp ce saltelele pentru pilates și fitness au o grosime cuprinsă între 1,5-1,9 cm, uneori fiind mai groase de atât.

saltea_aerobic.jpg

  • Minge de fitness. Un alt obiect care nu ar trebui să lipsească din „sala” ta din dormitor/sufragerie. Este utilizată în nenumărate exerciții pentru abdomen, spate și stretching. În combinație cu mingile de tonifiere sau cu ganterele amintite mai sus, mingea de fitness se va transforma în aliatul tău numărul 1 în lupta cu kilogramele nedorite. pilka_gym_pilates_fit_ball_large_domyos_by_decathlon_8381486_1171855.jpg
  • Benzi elastice. Sunt foarte utile în cazul în care dorești să crești forța și masa musculară. De aceea se folosesc des în programele kinetice, dar și în fitness. Merită să le ai în casă!

banda-elastica-rehabilitacion-fisica-resistencia-liga-latex-D_NQ_NP_465305-MLM25010272724_082016-F.jpg

  • Baston/coadă de mătură. Nu râde, nu râde! Bastonul te poate ajuta să îți corectezi postura, să îți tonifici musculatura spatelui, a umerilor și a brațelor. Îl poți folosi chiar și atunci când execuți genuflexiuni sau fandări, pentru că vei ține spatele drept și astfel împuști doi iepuri dintr-o lovitură. Îmi vei mulțumi într-o zi.
  • Bancă pentru fitness. Dacă ai suficient loc de depozitare și un buget mai mare, poate vei dori să-ți cumperi și o bancă pentru fitness. Nu este obligatorie, însă este de mare ajutor în antrenamentul cu greutăți.banca-fitness-reglabila_6193872.jpg
  • Mai am în „arsenal” și o bară pentru tracțiuni, dar nu merită investiția. Nu recomand așa ceva, fereşte-te de ea ca vampirul de usturoi!

Tu unde preferi să te antrenezi? Acasă sau la sală?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s