Carusel

Sunt momente în viață când vrei să faci altceva, monotonia te apasă precum o piatră funerară, zilele parcă sunt trase la indigo. Nu mai reziști. Sufletul-ți tânjește după ceva nou, ceva palpitant. Te-ai săturat de tragedie.

Ai vrea să-ți schimbi viața așa cum îți schimbi telefonul pe care-l ții acum în mână. Ai vrea să apeși pe un buton de „reset” și să o iei de la capăt, să ajungi din nou copil și să te bucuri. O, de când nu te-ai mai bucurat cu adevărat! Nici nu mai știi, totul s-a pierdut în negura timpului…

Crezi că totul este pierdut acum, că nu mai există speranță. Într-un colț îndepărtat al minții tale, o cruntă depresie stă la pândă şi îşi plimbă limba scârboasă peste zecile de dinți galbeni și putrezi. Ai alungat-o de atât de multe ori, dar oricât ai încerca, nu reușești să-i tai capul hidos. Simți că ești legat de ea. O urăști din tot sufletul, ai vrea să o trântești de toți pereții, să o calci în picioare și să rupi cu poftă bucăți din ea, dar nu poți, ai învățat să o și iubești. Este parte din tine de o vreme, dar oare mai vrei asta? Nu te-ai săturat să te tot joci cu viața ta?

Pui piciorul în prag și sari în primul carusel care-ți iese în cale. Ce bine se simte! Este ceea ce ai căutat până acum. Durerea dinăuntrul tău începe să dispară încet-încet, iar norii negri se împrăștie. Nu ai mai văzut cerul albastru de când erai mic. Ce frumos este! Tragi aer în piept, îți golești mintea, și te bucuri de cursă.

Amețit de sentimente, de culori, de sunete și de „pielea” căluțului cu coama roșie, uiți de tot ce te înconjoară. Ai lumea la picioare acum, omule! Ai putere și ești fericit! Te învârți și te tot învârți, dar ține minte că este posibil să amețești și să cazi înapoi în țărâna din care ai ieșit.

De câte ori te-ai învârtit? Să fie de 5 sau de 10 ori? Nici nu mai contează acum. Încerci să ții ochii deschiși. Știi că dacă îi închizi, vei pica. Ah, dintr-o nesăbuință, clipești. Prăpăd. Dezastru. Ai căzut. Simți un gust amar în gură, ca de fiere. Ceva îmi spune că l-ai mai simțit până acum. Lumea se învârte cu tine, caruselul este ba în stânga, ba în dreapta, dar nu s-a oprit. Încerci să te ridici pentru a mai gusta încă o dată din fagurele fericirii, dar nu reușești de unul singur. Aștepți ca cineva să te ridice și să te pună înapoi pe spatele calului tău iubit. Aștepți, aștepți și aștepți… Cât timp a trecut? Cred că vreo trei săptămâni ai stat întins pe solul negru, transformat între timp în noroi vâscos. Te scufunzi încet.

Ai vrut să renunți, să închizi ochii și să mori liniștit, dar, când totul părea pierdut, o duzină de mâini se încolăcesc peste trupul tău și te trag înapoi la suprafață. Știai că ești salvat, că mai există speranță. Viața nu se terminase. Erai conștient că undeva în lumea mare mai există și alte carusele, cu alți căluți, poate nu cu părul de foc, dar mai buni și mai frumoși. Disperarea și tristețea începeau să se evapore, fiind înlocuite treptat de speranță și de pace interioară. Ți-ai dat seama că nu a fost vina ta, că erai om și că trebuia să clipești pentru a vedea mai bine cursa. Să nu-ți pară rău, omule! Să nu-ți pară rau…

*Fotografia îmi aparține*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s