Cum să-ți corectezi postura în trei pași simpli

Mai ții minte când erai mic(ă) și toată lumea îți spunea să nu mai stai „cocoșat(ă)”? Nu ai ascultat-o pe învățătoarea aceea care te tot bătea la cap să stai cum trebuie în bancă, nu ți-ai ascultat părinții și nici bunicii. Ai crescut și acum îți dai seama că postura ta nu este una chiar atractivă.

Ce ai de făcut în cazul acesta? Sperând că nu este vorba despre cifoze/cifo-lordoze/scolioze structurale (nereductibile), poți încerca un exercițiu de redresare posturală foarte simplu, pe care îl poți realiza oriunde și oricând ai chef sau timp. Am mai vorbit despre el, dar mai pe scurt aici, așa că îți recomand să citești și articolul respectiv. La fel cum am spus și acolo, vei avea nevoie de o oglindă. Oglinda îți va fi un prieten de nădejde, îți va „spune” dacă faci bine sau nu exercițiile.

Exercițiul este împărțit în trei părți sau timpi:

  1. Primul timp este cel mai important, este cel fără de care exercițiul nu poate da rezultate. În acest prim timp trebuie să realizezi o contracție a mușchilor abdominali și fesieri pentru a fixa bazinul.
  2. În al doilea timp te străduiești să devii mai înalt, întinzând coloana bine, bine în sus. Este posibil să doară la început, dar trece cu timpul.
  3. Îți tragi omoplații înapoi și duci pieptul înainte, că de asta îl ai.

Cele trei părți descrise se combină și realizează cel mai ușor exercițiu de redresare posturală. Contracțiile izometrice se vor menține între 6 și 12 secunde, dar nu mai mult de atât. Este important de reținut următorul lucru: după ce au trecut cele 6/12 secunde, trebuie să te relaxezi treptat, dar menținând acea postură corectă. Nu ar trebui să obosești. Dacă obosești, înseamnă că tu încă menții contracția.

Se vor efectua 5 repetări/serie, iar după fiecare repetare se ia o mică pauză de 30-60 secunde. Este indicat să faci acest exercițiu de mai multe ori pe zi pentru a avea rezultate optime.

Ce zici? Este greu?

*Sursă imagine*

Reclame

7 gânduri despre „Cum să-ți corectezi postura în trei pași simpli

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s