Cum m-am decis că vreau să scriu

„Copile, nu vei face nimic cu scrisul! Nu ai șanse!”

Asta am auzit toată viața mea. Îmi plăcea să compun povești (se întâmpla prin școala primară), dar începusem să cred tot ce-mi spuneau oamenii din jurul meu, ma simțeam inutil. Mă uitam la colegii mei „deștepți” și îmi dădeam seama că eu nu puteam face nimic. Profesoarele de Limba și Literatura Română/Engleză mă marginalizau, nu-mi ofereau nici cea mai mică șansă de a le demonstra că pot face și eu ceva, că merit mai mult decât un 5/6 amărât, deși nu eram chiar cel mai prost din clasă. Ah, dacă ar auzi ce facultate am terminat…

În fine, le-am iertat, dar nu am uitat ce mi-au făcut în acei ani „minunați” de școală.

Cum am început să citesc de plăcere și să scriu câțiva ani mai târziu?

Era vara anului 2004. Bogdănel nu-și închipuia că viața avea să i se schimbe de la o vârstă atât de fragedă. O mână invizibilă pur și simplu l-a împins în fața chioșcului cu ziare pentru a cumpăra o revistă. Nimic incredibil până aici, doar că acea revistă era una de gaming, „PC Games 4 Fun”, ajunsă Biblia puștiului care nu mai suporta literatura „de calitate” predată în școlile românești. Îmi aduc și acum aminte cum am putut să prețuiesc revista respectivă. Mă mir că nu am construit un altar dedicat editorilor, deși nu este timpul pierdut.

După ce am devorat acel număr (iulie-august 2004), am zis că asta vreau să ajung când voi fi puțin mai mare. Au urmat câțiva ani în care am citit aproape numai reviste de gaming (PC Games și Level). Ajunsesem să fiu dependent de literatura dedicată gamerilor. Îmi plăcea. Sincer să fiu, era singura mea plăcere vinovată. Unii dădeau banii pe droguri, țigări și alte porcării, în vreme ce eu îi cheltuiam pe niște hârtii cu scris și poze de-ți luau ochii.

Lumea mi-a picat în cap în momentul în care am aflat că PC Games avea să dispară de pe piață. Cum puteam trăi fără scrierile idolilor mei? Ciprian Coroianu, Erdei Jacint, Paul Sărățeanu și restul echipei m-au inspirat mai mult decât au făcut-o clasicii noștri (Eminescu, Caragiale, Creangă și prietenii).

Bine că mai rămăsese Level. Aveam să mă bucur în continuare de lectura lunară, dar a venit din nou apocalipsa, teroarea. Level se închidea. Șoc și groază! Puteam spune adio jocurilor gratis, articolelor de calitate și glumelor gândite, îmi puteam lua adio de la copilăria mea. Și eu care mă visam lucrând alături de cioLan, Koniec, KiMO…

Oamenii din spatele celor două reviste m-au făcut să îmi placă din nou scrisul, dar și lectura. Nu au fost profesori de literatură și nici autori de renume, ci niște indivizi care scriau cu pasiune despre jocuri, chestiile alea care-ți mănâncă bani și zeci/sute de ore din viață. Mânat de visul meu de a împărți „biroul” alături de ei, am dat la Facultatea de Litere. În anul doi mi-am deschis blogul, unde, printr-o minune, scriu în continuare și îmi dau cu părerea despre orice (inclusiv despre jocuri).

Totul a început în august 2004. Este incredibil cum un lucru atât de banal precum o revistă îți poate schimba viața radical. Dacă vreun editor/redactor mă citește, vreau să îi mulțumesc pentru vremurile bune. Respect.

Îți place colecția mea de reviste? Vezi cât de uzate au ajuns? Asta înseamnă că au fost citite și răscitite. Unele au supraviețuit și unei inundații destul de nasoale.

Tu cum ți-ai dat seama că vrei să scrii sau să citești? Aștept comentariile mai jos, chiar sunt curios.

Reclame

9 gânduri despre „Cum m-am decis că vreau să scriu

  1. Cred că am avut fiecare câte un profesor din ăsta tăietor de aripi. Bine că pe parcurs se poate găsi destul „material” pentru a ni le reconstrui.
    Frumos început ai avut cu revistele. Eu nu mai ştiu cum a început pasiunea pentru lectură. Poate că faptul că ai mei, în fiecare seară, citeau înainte de somn. Fiecare avea veioza lui, noptiera lui, cartea lui. Cred că asta a fost.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Destul de neobisnuit, dar interesant modul cum ai ajuns sã iubesti scrisul si lectura. Îmi place povestea vietii tale.
    La mine, a fost o doamnã profesoarã de românã care m-a fãcut sã iubesc scrisul. Stia sã ne stimuleze creativitatea, ne punea melodia „Emotie de toamnã” pe laptop-ul personal- de exemplu, ne citea frumos, cu intonatie, ne dãdea sã facem compuneri… mai rar profesoare ca ea.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Foarte interesanta această sursă de inspirație. Eu scriam compuneri… ma implicam in activități pe la scoala si vorbeam deschis, liber.
    Usor, usor mi-am dat seama ca vreau sa incerc sa scriu. Am incercat o „practica” pe content writing două luni ce m-au făcut să mă întreb dacă chiar asta imi doresc sa fac si sa stau pe tușă.
    Părinții mei m-au susținut, nu zic nu, dar până la urmă tot Inginerie am facut si scrisul a ramas doar o pasiune, un vis pe care mi-l împlinesc in fiecare zi, aici pe blog.

    Apreciază

      1. Păi important este sa faci ceea ce iti place. Stii cum se spune, daca faci ceea ce iti place nici nu simti ca muncești.
        Răsplata va veni in timp, după munca dar nimeni nu te opreste sa combini activitățile.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s