Zici că n-ai talent? Mai gândește-te!

Dacă te cheamă Bogdan și scrii pe un blog gratuit, în mod sigur nu ai abilitatea de a picta. Bine, poți picta, dar numai lucruri abstracte, că pentru alea nu-ți trebuie talent. Partea bună este că vei găsi întotdeauna fraieri care să-ți cumpere „operele”. Partea și mai bună este că porcăriile alea pe care le „pictezi” pe WC se vând cu mii de euro.

Bine, treaba mea nu este să te învăț cum să faci bani din niște linii și culori aruncate pe pânză în silă. Am început postarea așa pentru că de când mă știu am tot căutat un talent (și cred că și tu). Nu l-am găsit până acum câțiva ani, dar abia de un an am început să-l perfecționez. Este MULT de învățat!

„Quest-ul” meu a început în școala generală, în banala oră de desen. Eram foarte hotărât și încrezător în talentul meu de pictor, simțeam că Monet va avea să-mi mănânce din palmă. Băi, nu contează că e mort! Nu te mai lua în gură cu mine, că te dau afară de pe blog! Capisci?

Iată-mă cu blocul de desen și cu acuarelele chinezești în față:

„Desenează!” îmi spune profesorul.

Cu o privire tâmpă îl întreb: „Ce?”

„Ce vrei! Ce îți place ție!” deja i se umflase o venă-n cap.

„A, bine! O să încerc!” am spus ca un copil nevinovat și talentat.

După 40 de minute, opera îmi era terminată. Transpirat și murdar din cap până-n picioare de culori, îmi chem profesorul să vadă ce mi-a copt mintea. De atunci nu l-am mai văzut. Îmi pare rău, era băiat de treabă, nu știu de ce a plecat din învățământ și din țară…

Am renunțat la desen. Îmi plecase mentorul, doar nu desenam de nebun, nu? A venit muzica. Eh, muzica… Dragostea mea cea mai mare. Pe bune, eu iubeam muzica, dar ea nu împărtășea sentimentul. Cântam notele de pe portativ de ziceai că sunt Pavarotti. Mă opream doar atunci când se oprea orga profei. Nu știu cum se face, dar eram singurul din clasă care avea note de rahat turcesc la muzică. I mean, what dafaq? Să ne murdărim puțin la gură de engleză.

Bine, nici că aș fi vrut să am note mari la muzică. M-ar fi luat în corul școlii. Penibiiiiiiil! M-am lăsat și de muzica, dar pe moment, pentru că-n liceu am început să compun muzică electronică. Am fost invitat și la Untold… ediția din visul meu. Câteva luni a durat toată nebunia asta. Clar nu era de mine, n-aveam timpul și echipamentul necesar pentru așa ceva.

Desen nu, cântat nu, dans nu (sunt cea mai amotrică persoană pe care o cunosc)… De sculptat nici nu se punea problema. Ferească mama sfinților să-mi fi dat cineva o daltă și-un ciocan în mână! Ce puteam face? Trebuia să fie ceva la îndemână, ceva care mi-ar fi oferit satisfacție imediată. Am fost lovit de o inspirație goriliană și mi-am adus aminte că primisem cadou de Crăciun o cameră foto, un Panasonic cochet și destul de scump la vremea lui. „Ptiii, băiatule! Asta ți-e menirea!” am auzit în spatele meu. Bineînțeles, nu cu mine vorbea persoana respectivă.

Mi-au trebuit ani întregi să înțeleg cum funcționează camera și Photoshop-ul. În plus, nici acum nu am mare brânză-n cap, dar măcar am învățat cum se folosesc anumite concepte. Am studiat regulile de compoziție din artă și modul în care se „pupă” culorile, iar acum studiez puțină tehnică și fizică.

Este de reținut că fotografia nu se învață peste noapte. Mi-am dat seama că nu prea mă atrage fotografia de portret/eveniment, deși este ramura fotografiei cea mai bine plătită. Mie îmi place să spun poveștile străzii și ador să dau naturii glas. Facultatea de Litere m-a ajutat mult, deși mulți nu ar crede. Am ajuns să văd lumea altfel și nu pot decât să apreciez lucrul ăsta.

Nu mă interesează să îmi construiesc un imperiu din fotografie, vreau doar să transmit o poveste, un sentiment. Așa am ajuns să documentez viața oamenilor din diferitele orașe ale globului (Pământul nu este plat, da?). Poți vedea „capodoperele” mele pe Instagram.

Am ajuns de la asta: 1015937_666184810076042_607106762_o.jpg

 

La asta:

the shard1w

Ideea din articolul ăsta este următoarea: zici că n-ai talent? Tâmpenii! Toți oamenii sunt buni la ceva, dar pe lângă talent trebuie să mai și muncești, trebuie să șlefuiești talentul, nu-l lași așa. Spor la vânătoare!

Tu ce talent ai? Cum l-ai descoperit? Nu spune că n-ai pentru că minți! Doar ai văzut câte am încercat eu. Dacă ai un prieten care pretinde că nu e talentat la absolut nimic, arată-i postarea asta!

P.S. Am de gând să scriu o carte. Nu o să îți spun despre ce este vorba. O să afli peste 20 de ani.

*Sursă imagine*

Reclame

8 gânduri despre „Zici că n-ai talent? Mai gândește-te!

  1. Salut! Sunt elev in clasa a XII-a si am ajuns pe blogul tau din intamplare cand cautam informatii despre facultari, avantaje si dezavantje, etc.. Simteam nevoia sa iti las un comentariu sa iti spun ca imi plac mult articolele tale(mai ales cele despre Facultatea de Litere, dar poate din cauza ca erau axate pe ce ma interesa), si faci o treaba grozava cu ele.Keep up the good work!
    Ah si ca talent…am descoperit anul trecut ca lectiile de chitara pe care le-am facut obligat de mama in clasa a 6-a erau faine, si m-am apucat de chitara…si pur si simplu ador sa cant(nu si cu vocea).

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s