Jurnalul

30 octombrie

Ziua a început la fel. M-am trezit din nou trist și mai obosit decât eram. O înjurătură era gata să mi se strecoare printre buzele crăpate și albe. Nu ar fi fost prima dată, m-am obișnuit. Papi era în cealaltă cameră cufundat într-un vis dulce. N-am vrut să-l deranjez, măcar unul dintre noi se simțea bine.

După ce mi-am băut cafeaua amară, am ridicat geaca de pe scaun și am plecat. Unde? Nicăieri, dar peste tot. Voiam să simt că trăiesc. M-am plimbat cât m-au ținut picioarele. Asta am făcut toată ziua. Drumul spre casă parcă m-a trezit la realitate. Cred că era 19:20 când o adiere calmă mi-a mângâiat obrajii, iar mirosul de fum și frunze moarte îmi gâdila plămânii obosiți. Am stat cu ochii închiși și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate. Pentru prima dată mă simțeam viu. Numai înconjurat de moarte îmi dădeam seama cât de fragil sunt și cât de bine este să te deconectezi din când în când. Nu îmi doream ca acele minute să treacă. Șoaptele dulci ale vântului mă hipnotizau. Îmi plăcea.

Din nefericire, sunetul unei bormașini îndepărtate a rupt vraja sub care mă aflam, readucându-mi simțurile. Depresia încerca să mă ia din nou prizonier. Nefericit și lipsit de speranță, m-am întors acasă. Papi, plictisit și puțin înfometat, a început să-și frece coada stufoasă de blugii mei prăfuiți. Motanul acesta leneș este singura vietate care are încredere în mine și, chiar dacă nu pare, ține la mine.

Am încercat să mănânc ceva, dar nu am putut, deși stomacul meu îmi cerea măcar o felie de pâine. Ceva se întâmplă cu mine, cred că ar trebui să consult un specialist, nu-mi este bine deloc. Am început să mă întreb dacă ar trebui să mai trăiesc sau nu. M-am dus în pat. Da, cu stomacul gol, pofta de mâncare nu voia să apară.

Deja dormeam de vreo jumătate de oră când am simțit că ceva se târa pe mine. Panicat, deschid ochii pentru a vedea creatura. Bătăile inimii au încetinit când mi-am dat seama că Papi își căuta un loc în care să-și petreacă noaptea. Am pus capul pe o pernă mare și am adormit instantaneu.

Am fost trezit pentru a doua oară de un scârțâit metalic. M-am dat jos din pat pentru a verifica ușa de la intrare. Simțeam că plutesc, parcă picioarele îmi erau paralizate, îmi erau străine. Ajung în dreptul ușii, dau să apăs pe clanță, dar mâna îmi trece instant prin ea. Ceva nu era în regulă. Nu simțeam nimic, nici durere, nici oboseală, nici panică. Mă întorc cu fața spre pat și mă văd pe mine dormind. Pisica era în stânga mea. În mod sigur se petrecea ceva ciudat, nu-mi explicam.

Îmi aduc aminte că am văzut între mine și corpul meu ceva asemănător unui fir de fum. Acel cordon argintiu se întindea de fiecare dată când mă depărtam de trup. Mă trec fiorii scriind așa ceva, dar atunci nu simțeam nimic. Emoțiile nu mai existau, nu mai eram doar un simplu om. Am profitat de situație și am început să mă plimb prin apartament și prin bloc. Pereții și ușile nu mai însemnau nimic pentru mine, puteam să intru unde voiam, nu mă oprea nimic.

Razele lunii se strecurau printre jaluzele, iar stelele străluceau cum nu au mai făcut-o vreodată. Fără să-mi dau seama, m-am trezit plutind către cerul înțesat de lumini. În scurt timp, puteam să-mi văd orașul de deasupra. Străzile erau pustii, nu era nici urmă de om. De fapt, nu știu dacă am văzut pe cineva cât timp mă plimbam prin bloc. Părea că sunt singur și blestemat să fiu „nemuritor și rece”, așa cum spunea Eminescu.

Dintr-un anume motiv, cordonul argintiu strălucea puternic. Oare avea să se întâmple ceva? Mi-am dat seama imediat că nu mai eram singur în acea lume, ceva se apropia de mine cu rapiditate. O masă diformă, o umbră, venea de jos, din oraș. Nu puteam să mă deplasez, eram țintuit în aer.

Un șuierat demonic venea din direcția umbrei. Nu știam ce să fac. Încercam din răsputeri să mă trezesc, însă îmi era imposibil. Fără să realizez, fusesem înconjurat de zeci de umbre. Îmi dădeau târcoale de parcă ar fi fost niște lei flămânzi, însă, cordonul îi ținea, dintr-un motiv sau altul, la distanță. După câteva secunde, o monstruozitate a plecat către apartamentul meu. Îmi doream să o opresc, dar nu reușeam cu niciun preț să scap din lanțurile invizibile care mă țineau. Cordonul din pântecul meu strălucea atât de puternic, încât lumina lunii pălea în fața lui.

Umbra ajunsese la fereastră, o puteam vedea clar. Atunci mi-am dat seama ce încerca să facă. Voia să mă despartă de corpul meu. Voia să-mi taie cordonul. Deși încercasem și mai devreme să mă mișc, de data aceasta am putut chiar să mă teleportez lângă fereastra prin care a intrat umbra. Cum am reușit acest lucru este un mister și pentru mine. Ajuns pe balcon, am văzut creatura întunecată cum dădea târcoale corpului meu. Îmi spunea ceva, nu deslușeam ce. Printr-o mișcare bruscă, trecuse prin trupul meu, făcându-l să se cutremure. Se străduia să îmi distrugă „ancora”. Ce aveam de făcut decât să lupt așa cum puteam pentru casa sufletului meu? Eram hotărât să înfrunt entitatea, dar o lumină puternică a umplut încăperea. Am apucat să văd cum umbra se dezintegra. Suierături diabolice veneau din toate părțile…

Mai mult de atât nu știu ce s-a întâmplat. M-am trezit în pat, cu gura uscată și plin de transpirație. Este posibil ca eu să fi distrus acea entitate sau a fost altceva? Sunt întrebări care mă macină. Nu știu dacă o să mai adorm prea curând.

31 octombrie

Mi-au trebuit ore bune să-mi revin după tot ce s-a întâmplat. Sper să fi trecut printr-un coșmar. Îmi doresc ca cineva să-mi spună că totul s-a întâmplat în mintea mea bolnavă. Este tot ce îmi doresc în momentul acesta.

O să mă duc la un specialist în următoarele zile. Nu mai pot continua așa. Nu mai pot…

Sfârșit.

Îmi place să încerc lucruri noi de fiecare dată. Blogul meu este un loc în care am scris (aproape) tot ce mi-a venit în minte. Am scris despre fotografie, călătorie, literatură, probleme actuale și multe altele. Nu mă pot decide ce vreau să scriu în continuare. Nu cred că are rost să aleg o nișă, din moment ce îmi place să scriu despre orice (vezi numele blogului). Din când în când, mai scriu și ceva ce s-ar putea numi proză. Mediocră, ar spune unii, însă nu asta îmi este meseria. Încerc din răsputeri să învăț. Da, scrisul se învață… scriind. Sunt conștient că nu mă pot compara cu ceilalți scriitori profesioniști sau de ocazie. Unii pur și simplu au scrisul în sânge și nu trebuie să-și bată prea mult capul cu teoria, dar mai sunt și oameni care au nevoie de practică, de ore de studiu, ore care pentru mine sunt doar un vis îndepărtat.

Aștept cu nerăbdare anii care vor veni. Vreau să văd cât de mult am evoluat sau involuat. Până atunci, ce părere aveți despre „proza” mea? Ne ștergem cu ea la… guriță sau nu?

Poate vreți să citiți și prima povestire (da, are legătură cu ce am scris acum).

*Sursă imagine*

Reclame

6 gânduri despre „Jurnalul

  1. Pfuuu, am citit aproape fără să respir şi m-au trecut fiori. Dacă-ar fi asta-ntr-o carte, m-ar apuca dimineaţa cu ea-n mână. Deci da, îmi place stilul.
    Nu mă întreba strict la subiect că mă depăşeşte total problema visului, a ieşirii din corp, a vizualizării tale din afară… e fascinant dar nu mă pricep.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Bravo, Bogdan! E antrenantă proza ta, faină, captivantă ca tematică. Singura ideea de bază la toți cei care scriu e exercițiul, eternul exercițiu, lecturarea cât de multă, dar și observarea vieții tale și a celor din jur. Multe ajută scriitura. 🙂
    E fascinantă ideea ieșirii din corp, cred că am experimentat și eu așa ceva (ori era doar un banal vis), dar nu la nivelul la care ai scris tu, ceea ce e ok, pentru că textul aduce un plus de nou și de aventură.
    So, don’t give up! 😉

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s