De ce ar trebui să înveţi o limbă străină

Când ţi-ai antrenat creierul ultima dată?

Ideea pentru această postare mi-a venit în timp ce citeam o carte de gramatică spaniolă. Deşi nu sunt chiar „praf şi pulbere”, încă există loc de îmbunătăţiri. Consider că omul trebuie să mai „tragă de fiare” şi cu mintea, nu doar cu corpul. Degeaba ai o „caroserie sănătoasă”, pătrăţele şi bicepşi cât o roată de maşină, dacă bateria (creierul) este slab dezvoltată. În plus, muşchii aceia nu te feresc de bolile psihice, dar o să vorbesc puţin mai jos despre acest lucru.

Ce avantaje ai dacă vorbeşti o limbă străină sau mai multe?

  1. Poţi discuta cu oameni din diferite părţi ale lumii. Dacă nu era evident, o limbă străină ajută la ruperea barierelor interculturale. Vorbind limba engleză, poţi lua la pas întreaga planetă. După limba chineză, engleza este a doua cea mai vorbită limbă din lume. Asta înseamnă că aproape peste tot în lumea aceasta vei găsi câteva persoane capabile şi disponibile să stea la taclale cu tine. De asemenea, o idee bună ar fi să înveţi limba oficială a țării vizitate. Vei da de multe ori de indivizi care, deşi înţeleg ce spui, nu vor dori să-ţi răspundă decât dacă le vorbeşti în limba maternă. Într-un fel este bine venită o astfel de experienţă. Aşa te poţi integra mai repede în cultura lor, poţi afla lucruri pe care altfel nu le-ai fi aflat… Să-ţi spun un lucru pe care l-am descoperit în Spania: localnicii vor fi mult mai deschişi faţă de tine dacă le vorbeşti pe limba lor. Nu contează că nu pronunţi cum trebuie cuvintele sau că nu ştii gramatica, important este să vadă că ai dorinţa de a le cunoaşte limba şi cultura.
  2. Dă bine în CV. Hai să fim serioşi, trebuie să ne gândim şi la partea profesională. Un angajator va aprecia o persoană capabilă să comunice în altă limbă. Eu văd situaţia astfel: dacă un individ şi-a dat silinţa să înveţe o limbă străină, nici nu contează dacă este fluent sau nu, asta înseamnă că este un om care nu renunţă după o săptămână de muncă sau după două zile. Firma va avea numai de câştigat de pe urma sa. Până la urmă, o companie cu angajaţi poligloţi se va extinde pe mai multe pieţe. Este logic, nu? Eu aşa văd lucrurile. Totuşi, este posibil să mă înşel.
  3. Ai acces direct la informaţie. Să citeşti cărţi, articole, studii etc. când doreşti, fără a mai aştepta traducerea este mare lucru. Uneori pot trece şi câţiva ani până apare traducerea unei cărţi pe piaţă. Decât să aştepţi 5 ani o traducere, nu mai bine înveţi limba în care a fost scrisă acea carte? Bine, dacă limba este extraterestră (finlandeză, norvegiană şi multe altele din nord), cred că cel mai indicat ar fi să aştepţi traducerea.
  4. Poţi învăţa o altă limbă mult mai rapid! Să spunem că vrei să înveţi o a treia limbă străină. Îţi va fi greu să faci asta? Oarecum. Dacă ştii deja limba franceză, îţi va fi mult mai uşor să înveţi italiana, spaniola sau portugheza. Nu spune nimeni că vei putea să vorbeşti fluent într-o săptămână, dar vei prinde mai repede cuvintele şi gramatica. Creierul tău deja şi-a făcut conexiunile necesare şi s-a obişnuit cu prima limbă. Nu-ţi mai rămânde decât să iei cartea de gramatică şi dicţionarul lângă tine. Ştii ce ai de făcut cu ele. Nu, nu mă refer la aprins grătarul.
  5. Te protejezi împotriva neamţului Alzheimer. Un studiu publicat pe dana.org arată că boala Alzheimer apare cu aproximativ 5 ani mai târziu la pacienţii care cunosc o a doua limbă.  Poţi citi studiul dând click pe link-ul de mai sus. Nu prea îmi place să copiez conţinut de pe alte site-uri. Trebuie să precizez că textul este scris în engleză. Trebuie să ai grijă de creierul tău, nu-i aşa?

Tu ce limbă străină vrei să înveţi?

*Sursă imagine*

Anunțuri

6 gânduri despre „De ce ar trebui să înveţi o limbă străină

      1. Da, e important sa găsești o utilitate. Dar chiar și dacă vrei sa te uiți la filme sau sa citești, limbile străine sunt folositoare. Da, și mie îmi place portugheza, dar de când am învățat spaniola, nimic nu poate sa o mai întreacă :))

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s