5 vloggeri de călătorie pe care trebuie să-i urmărești

Ești pasionat de călătorie sau vrei să vezi lumea fără să-ți miști fesierii de pe scaun? Dacă răspunsul este „DA!”, atunci am o listă cu cinci canale de Youtube despre călătorie, fotografie și MÂNCARE! Da, mâncare! Când vrei să cunoști o țară, trebuie mai întâi să-i cunoști bucătăria și obiceiurile. Crede-mă că din blogurile/vlogurile de călătorie vei afla sfaturi importante. Nu vrei să le spui spaniolilor că nu-ți place „Jamon-ul” (jambon/picior de porc lăsat la maturat câteva luni). Eu am făcut-o și le-a cam stat în gât părerea mea, așa cum mi-au stat mie bucățelele de jamon. Am învățat că mai bine taci și înghiți, chiar dacă nu îți place preparatul respectiv. Orice ai face, nu le spune localnicilor că mâncarea lor are gust de șosete nespălate! Este un mare „NU”!

  1. Pe primul loc în lista mea cu vloggeri de călătorie se află Brendan van Son. Brendan este singurul vlogger pe care îl urmăresc în fiecare zi. Vlogurile lui au ceva aparte, sunt sincere. Dacă nu îi place ceva, o spune direct! Omulețul acesta este într-o continuă călătorie. Acum vede răsăritul în Madrid, iar peste câteva ore, la asfințit, este prin Barcelona fotografiind „Sagrada Familia”. Este o sursă inepuizabilă de bună dispoziție și creativitate. De profesie fotograf și scriitor de călătorie, Brendan face „daily vlogging-ul” mult mai distractiv. Îți recomand cu cea mai mare căldură filmulețele lui. Îl mai puteți găsi și pe brendansadventures.com
  2. Locul doi este ocupat de către Thomas Heaton. Thomas nu este chiar vlogger de călătorie, este fotograf de peisaje, dar se plimbă destul de mult. Se pune, nu-i așa? Orice ar fi el, știu sigur că mă inspiră. Pot spune cu mâna pe inimă că nu întâlnești prea des (pe Youtube) oameni ca el. Modul său de a vedea lumea înconjurătoare te năucește. Observă frumusețe acolo unde un om normal nu vede absolut nimic. Este un artist desăvârșit de la care ai enorm de multe de învățat și chiar merită urmărit. Vei vedea că nu se grăbește și nici nu fotografiază „ca un disperat”. Pentru el, fotografia perfectă este fotografia care exprimă un anumit sentiment, spune o poveste, iar acest lucru se poate realiza doar dacă gândești compoziția. Nu mai are rost să scriu despre Thomas. Te poți întâlni cu el aici:
  3. PsychoTraveller ocupă locul trei în lista mea. Aly, pentru că așa se numește autoarea, este de mare ajutor la casa omului, mai ales dacă omul acela dorește să străbată lumea-n lung și-n lat. Aly postează regulat tutoriale și clipuri de prin călătoriile sale exotice. Recomand PsychoTraveller!
  4. Samuel & Audrey se află pe locul patru, dar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ei, ci pentru că îmi plac toți și nu știu pe cine să aleg. Acest cuplu simpatic călătorește prin toată lumea și își răsfață urmăritorii cu filmulețe despre mâncare, locuri de vizitat și multe altele. Ți-am spus că au fost și prin România?
  5. Love and London este un canal foarte util pentru cei care vor să viziteze Londra, însă Jess mai postează și sfaturi pentru celelalte orașe europene. Clar merită să o urmărești.

Tu ce vloggeri preferi? Sunt și români prin listă?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s