Poporul român – Între simplitate și complexitate (Prima parte)

Românul este norocos să se nască într-o țară frumoasă, dar pe ea a întrebat-o cineva dacă vrea să îl primească? Plecând de la această glumă inofensivă, voi încerca să punctez câteva caracteristici ale poporului român. Românul este, la o scurtă privire, un om simplu, dar odată ce începi să citești despre obiceiurile sale, să îl analizezi în detaliu, vei observa că nu este deloc așa. Poporul român este unul destul de complex, este un popor care de-a lungul timpului s-a luptat pentru a se afirma, pentru a fi recunoscut drept o putere de celelalte națiuni „mai reușite” din Vest, sau dacă nu, măcar ca o „personalitate” care-și duce viața de zi cu zi într-un colț al Europei, numit de unii „zona Balcanică”. În istorie, această zonă Balcanică sau Peninsulă Balcanică a fost (și încă este) văzută drept „locul în care nu este bine să te duci”. De unde a pornit concepția care a modelat într-un mod agresiv acest neobișnuit colț al Europei?

Inițial, zona Balcanică a fost văzută ca un spațiu care nu aparținea Europei, dar în secolul XX se credea că Peninsula Balcanică era cel mult o subregiune a Europei. Peninsula Balcanică era echivalentul periferiilor unor orașe mai mari, nu putea fi considerată parte a Europei.

Din cauza războaielor balcanice dintre Bulgaria, Muntenegru, Grecia, Serbia, Macedonia și Albania, care au avut loc între anii 1912-1913, întreaga Peninsulă Balcanică a devenit un simbol al separării, al dezordinii. Aceste conflicte au dus la o înrădăcinare a termenului de „periferie” în mentalitatea statelor care nu aparțineau Peninsulei Balcanice. De acum înainte, termenul „balcanic” va desemna ceva dezordonat, violent, dar în același timp, neobișnuit. Toți locuitorii Europei vor privi cu o oarecare nesiguranță întreaga zonă Balcanică, periferia continentului.

Conotațiile peiorative ale termenului „balcanic” ar reprezenta nu un produs natural, ci unul cultural. Percepția Europei „civilizate” asupra părții de Sud-Est este adoptată cu mare admirație, fapt care denotă că și balcanicii cred că trăiesc undeva în afara Europei, într-o lume mult diferită. Faptul că este atât de diferită o face să devină sursă de inspirație pentru scriitori ca Panait Istrati sau Mateiu Caragiale. Toată zona Peninsulei Balcanice poate fi considerată ca o diversitate în unitate. Atât de multe culturi, civilizații și mentalități, toate strânse într-o singură zonă. Conceptul de mentalitate balcanică a fost realizat de Nicolae Iorga în studiul Bizanț după Bizanț.

Pentru a continua în aceeași notă cu care am început acest articol, voi spune că românul pe lângă faptul că a fost binecuvântat să se nască într-o țară frumoasă care are grijă de el (dar cine are grijă de țară?), a avut și un gram de ghinion. De ce? Pentru că fix această țară mirifică este la rândul său ghinionistă, formându-se chiar la periferia Europei. Așadar, se poate înțelege de ce românul vrea să facă lucruri, uneori chiar le începe, dar nu le poate termina. Este vorba de ghinion, un ghinion pe care l-a adoptat cu destul de multă ușurință. De fiecare dată când o autostradă se face bucăți la două luni de la inaugurare, nu se mai vorbește despre incompetența constructorilor, ci despre ghinion: „S-a întâmplat, ghinion. Ce să-i faci? Probleme?”. Rămas captiv în această cușcă numită simplu „ghinion”, românul nu vrea să se schimbe, a început să îi placă. Parcă nu e chiar atât de rău să fii ghinionist, măcar ai cu ce te deosebi de celelalte popoare. A, Germania are buni ingineri? Ce contează? Noi nu avem? Ba da, doar că noi suntem ghinioniști și nu reușim să-i punem în evidență.

Lăsând în urmă ghinionul nostru cel de toate zilele, românul este mândru. Foarte mândru. Atât de mândru încât ar vrea ca toate țările lumii să afle acest lucru. China, Rusia, Statele Unite ale Americii? Să fim serioși, sunt niște copii! Românul este singurul om de pe această planetă care posedă cea mai pură formă de mândrie, o mândrie neprihănită de secole. În momentul în care un român este întrebat de războaiele care au măcinat continentul în trecut, acesta nu va vorbi despre războaiele din Bosnia și Herțegovina etc., ci va vorbi despre cum strămoșii lui au ținut piept hoardelor turcești și despre cum țara lui (cea care nici nu exista atunci) a ocrotit ortodoxismul în Peninsula Balcanică, devenind astfel zidul de apărare al creștinismului. Putem spune că românul este exemplul clar al lui Homo Balcanicus. Acest Homo Balcanicus, prezent nu doar în România, ci și pe teritoriul celorlaltor țări balcanice, este caracterizat de dorința de afirmare. Este ros pe dinăuntru de acea doleanță de a se lăuda. Lui Homo Balcanicus îi place să iasă în piață, pe stradă, îi place să vorbească despre ce a făcut, despre averea sa, iubește să povestească și, odată pornit, cu greu se mai poate opri. Cei mai mulți români vor striga la unison: „Dar nu este așa!”. Pe acei români îi rog să se gândească la ultima conversație avută cu vreun vecin, rudă etc. Despre ce a fost vorba? În 90% din cazuri s-a vorbit despre noua mașină, casa proaspăt construită, copilul cu note mari la școală, vacanța din Tenerife și altele… *Sfârșitul primei părți.* Citește partea a doua. 

**Fotografia îmi aparține**

Anunțuri

2 gânduri despre „Poporul român – Între simplitate și complexitate (Prima parte)

  1. Partea aiurea e romanul care pleaca din Ro, dar nu invata/intelege nimic si se comporta la fel de mindru, el e cel mai destept si restul sunt toti niste prosti. Chiar avusesem o discutie cu cineva pe tema asta si ziceam ca ”poti sa scoti romanul din Romania, dar nu poti scoate Romania din roman”.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s