La pas prin Sibiu

Sibiu – un oraș de poveste

Am reușit! Am luat la pas locul în care doream de foarte mult timp să ajung! Mi-am dat seama că am vizitat câteva orașe pline de istorie din străinătate, dar nu am văzut unul dintre cele mai frumoase orașe de la noi din țară: Sibiu. Nu știu de ce, dar am o atracție pentru orașele medievale, iar oricând am puțin timp liber, le vizitez.

sibiu2.jpg

Drumul până la Sibiu a fost unul plin de peripeții. Nu mi-am închipuit niciodată cât de aiurea poate fi să călătorești din Ploiești până la Sibiu. Am plecat din Ploiești la ora 7 dimineața, însă pe drum ni s-a spus că vom schimba microbuzul în Târgoviște. Mă gândeam că va fi un alt microbuz gata să ne preia din autogară. M-am înșelat amarnic! Ne-au dat jos din microbuz, iar după câteva minute de așteptat ne-au spus să ne urcăm într-un microbuz care era deja plin. Ia așteaptă, nene! Nu vreau să stau 5 ore în picioare! Nu am avut prea mult timp să mă plâng pentru că ne-au dat iar jos. De data asta, ne-au trimis către o mașină mică, de unde (SURPRIZĂ!) ne-au făcut vânt pentru a treia oară! Abia după lungi chinuri am ajuns într-un microbuz gol, dar care ne-a dus până în Râmnicu Vâlcea. De acolo, a trebuit să schimbăm iar microbuzul. Așa ceva se întâmplă doar la români. În joc erau banii și timpul meu. Nu puteam pierde o zi aiurea. În fine, am trecut cu vederea.

Ajuns în Sibiu, m-am cazat într-o garsonieră cochetă din Piața Mare (o puteți vedea dând click aici). Proprietarii sunt foarte amabili, iar garsoniera este curată, frumos amenajată și dotată cu orice ai nevoie pentru a te simți bine. În plus, se află la doar câțiva pași depărtare de Piața Mare. Ce vrei mai mult? Am uitat să spun că a fost mult mai ieftină decât un hotel. Așa că dacă vreți să mergeți prin Sibiu, ar trebui să o luați în calcul.

Spre  mirarea multor persoane, nu am vizitat muzee. Da, știu că sunt un ciudat! Așa am făcut în toate orașele în care am mers. Pur și simplu nu îmi doresc să merg în muzee când știu că stau destul de puțin în orașul respectiv. Muzeele sun interesante, ai ce învăța, dar sunt genul de om care preferă să iasă pe stradă, să admire arhitectura, să studieze oamenii și să simtă mirosul orașului. În plus, am stat doar două zile, așa că nu avea rost să-mi irosesc timpul prețios închis într-o clădire. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o! Am reușit să vizitez aproape fiecare colțișor al vechiului oraș, pe care pur și simplu îl ador. Oamenii sunt extraordinari, nu s-a uitat nimeni urât la mine, și cel mai important, nu am auzit manele!

29022261640_9193e1b13e_z.jpg

Fără să-mi dau seama, am nimerit fix în mijlocul Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane”. Extraordinară experiență! Mâncare bună, istorie la fiecare pas, domnițe frumoase, arme și armuri strălucitoare și colorate, și muzică medievală. Cam așa ar arăta un rezumat al festivalului. Important este că am reușit să fac multe fotografii pe care le voi publica în curând pe pagina mea de Facebook. Dacă vreți să ascultați muzică medievală bună, vă recomand Bordó Sárkány, Cimpoieri din Trasilvania și Ambient Folklore. Oamenii ăștia sunt fenomenali live. În piețele orașului vechi veți putea gusta și cumpăra preparate tradiționale, care sunt mai mult decât delicioase și deloc scumpe.

29279245142_fe10281f40_z.jpg28763490874_8041ea3d0e_z.jpg

29387408215_3175bc8843_z.jpg

Și vă mai recomand un lucru: trebuie să urcați cu orice preț în Turnul Sfatului și în turnul Catedralei Evanghelice, o minunată construcție în stil gotic. Din ambele turnuri veți vedea tot orașul, dar și munții Făgăraș. Nici măcar nu costă mult să ajungi sus. Un bilet pentru Turnul Sfatului costă doi lei, iar pentru cel al Bisericii Evanghelice tot cam așa, dar dacă ești student poți vizita biserica și turnul pentru doar trei lei. O persoană normală va plăti cinci lei, dacă îmi aduc bine aminte… Oricum, vă avertizez! Urcatul în turnul catedralei este foarte solicitant și destul de înspăimântător. Treptele sunt de lemn, iar cel mai bine este să nu vă uitați în jos. Bine, trebuie să vă uitați doar la trepte și atât. Nu cred că mai are rost să vă spun că este indicat să vă țineți de balustradă, care mai spre vârf este acoperită cu „căcâță” de porumbel. Niște șervețele umede sunt bune în astfel de situații. Poate părea groaznic drumul până sus, dar merită fiecare treaptă urcată. În plus, veți fi întâmpinați de niște porumbei foarte prietenoși, care stau și la poze dacă sunt rugați.

28687553394_169e7aebc1_z.jpg

Dacă vreți să vedeți și altceva decât clădiri comuniste, gri, ar trebui să dați o fugă până la Sibiu. Bineînțeles că și acolo există blocuri urâte, dar măcar au un centru vechi foarte bine întreținut care merită vizitat. 

Pentru mai multe fotografii din Sibiu, intrați pe pagina mea de Facebook. Voi posta în fiecare zi câte o fotografie. Pentru a le vizualiza la rezoluție mare, accesați pagina mea de Flickr.

28777157434_0c1bbe30bb_z.jpg

*Toate fotografiile utilizate în acest articol îmi aparțin, iar preluarea lor este strict interzisă. *

Anunțuri

8 gânduri despre „La pas prin Sibiu

    1. Nici macar nu am stiut de el. Pot spune ca a fost noroc chior. Da, au fost multi straini, poate mai multi decat romanii. Atat de multi au fost, incat a trebuit sa fac pe translatorul. Niste tipi germani incercau sa afle detalii despre niste branzeturi de la un om mai in varsta. Ce pot spune? Ma bucur ca pot sa ii ajut cu ceva…

      Apreciat de 1 persoană

  1. Fără exagerări, post-ul și fotografiile sunt la superlativ. Foarte frumos totul! Poate sunt eu subiectiv, ținând cont că la mijloc e orașul meu natal și de suflet (sau e pleonasm? 😛 )…
    Bravo, Bogdan! Crești foarte fain. 🙂
    Ai simț fotografic, presimți momentul. Așa văd eu, dar eu sunt doar un observator necunoscător într-ale fotografiei…
    Take care and do photos! 😛

    Apreciat de 1 persoană

      1. Merita. Inca nu ai fost in natura, la padurea Dumbrava sau Rasinari. Si mai sunt multe locuri faine in oras.
        O, ma bucur ca ai urcat in turnul Catedralei Evanghelice. Cred ca ai avut unghi numai bun pentru fotografii de acolo.
        Succes pe mai departe! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      2. Doar in turnul Catedralei am reusit sa prind mai multe cadre, deoarece din Turnul Sfatului este aproape imposibil. Geamurile nu se deschid, iar oamenii pun mana pe ele, lasand numai urme si mizerie. Fotografia de la inceput este facuta de acolo, dar printr-un geam de jos. Numai eu stiu cum m-am chinuit pentru a prinde macar o fotografie fara urme sau reflexii.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s