Ne stingem incet-incet…

Spring reflection

*Pentru o calitate mai buna a imaginii, dati click pe ea.*

Vreau sa te intreb ceva: ce vezi in fotografia de deasupra? Un lac scarbos in care se oglindeste un timid apus de soare? Daca da, inseamna ca vezi frumusetea in alte locuri. Mie mi-a placut tocmai acea aglomerare de natura moarta, mi-a placut apusul de soare care reprezinta sfarsitul unei zile, sfarsitul unei perioade. Cu fiecare apus de soare, noi murim, natura moare, a mai trecut o zi. Murim incet-incet si nu ne dam seama. Tocmai acest lucru am vrut sa arat prin aceasta imagine. Ne pierdem frumoasa si limitata noastra viata facand lucruri pe care vor altii sa le facem, ne pierdem clipele de pe aceasta lume inchisi intr-o sala invatand si facand lucruri inutile, exact ca niste roboti. Nu mai putem nega, am devenit niste roboti si nu mai putem da inapoi. Ne pierdem libertatea din momentul in care ne nastem, devenim sclavi din prima secunda petrecuta in aceasta lume. Ni se pune o nota, un nume si ni se intocmesc niste acte. Aceleasi acte pe care le primesti si in momentul in care iti cumperi o masina sau un frigider. Devenim bunurile societatii in care ne nastem, gata oricand sa facem ce ne este poruncit. Vrei sa ajungi „om” instarit? Du-te la scoala si scapa de ultima farama de libertate pe care o ai, scapa de cheia care te putea elibera de lanturile invizibile ale societatii, scapa de imaginatie! Ajuns acolo trebuie sa te conformezi, sa inghiti tot ce ti se spune. Trebuie sa renunti la inocenta pe care o aveai, la imaginatie si la visurile tale. Nu vor ca tu sa gandesti, vor sa fii docil si usor de manipulat, nu au nevoie de oameni care sa gandeasca liber, trebuie sa gandesti ce iti spun ei sa gandesti! Dupa ce ti-ai pierdut aproape jumatate din viata ta prin scoli, trebuie sa te angajezi pe un salariu mizer, irosind ultimele clipe ale vietii tale. Toate acestea pentru a deveni „cineva”. Din pacate, nu vei ajunge „cineva”, vei ajunge doar „inca unul”…

Anunțuri

6 gânduri despre „Ne stingem incet-incet…

  1. Mi-a plăcut finalul. Dur, dar pe cât se poate de adevărat, o realitate care se înfige în noi cu putere.
    Suntem niște roboți, după cum vor ei să fim. Să nu avem dorințele noastre ci dorințele lor transpuse în noi. Să facem cum vor ei și nu cum am fi noi capabili să o facem. Urmăm standarde. N-avem de ales, că dacă vrem s-o facem altfel primim zeci de critici și feedback-uri negative. Pentru că nu avem dreptul să fim așa cum vrem noi să fim, ci doar așa cum văd ei imaginea noastră…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mai, pe mine imaginea ma duce cu gândul la romantism, la dragoste, la o plimbare, la liniște, timpul nu are ce căuta in viziunea mea. Știi, ma duce cu gândul la lucrușoarele alea nesemnificative ce ameliorează din frustrarea si din stresul atât de specific omului secolului prezent. Și, Bogdan, prietene, ai curaj sa nu trăiești ca un robot?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s