Si-a mai trecut un an…

Si-a mai trecut un an… Parca ieri imi faceam griji ca nu voi lua Bac-ul si ca nu voi face nimic in viata. Timpul a trecut si am ajuns la facultate, taramul fagaduintei, locul din care voi iesi un „intelectual” si voi avea un salariu de cateva mii de euro lunar. Chiar ma credeti? Facultatea nu mai reprezinta de foarte mult timp un lucru extraordinar, acum toata lumea are o facultate, nu mai este nimic deosebit. O sa fiu doar unul dintre milioanele de romani care au terminat o facultate si o sa lucrez tot intr-un fast-food pana voi iesi la pensie. Dar cine va fi ca mine? Pensie bunicica de 1000 de lei pe luna, bani buni de aruncat in foc pentru ca altceva nu poti face cu ei. O data pe an o sa-mi permit sa cumpar o sticla de vin, nu scump, o posirca de 5 lei si o paine neagra, doar vreau sa traiesc sanatos, nu? Sper ca nu voi ajunge chiar asa. Decat asa, mai bine mort…

Oricum, nu-mi vine sa cred ca a mai trecut un an si ca asta este ultima mea mea vacanta de Craciun ca student la Litere. Cand a trecut asa repede? Cu cat inaintam in viata, cu atat trece mai repede timpul? Asta ar putea explica faptul ca atunci cand aveam 10 ani, vacanta de iarna dura cam cat cea de vara. Mi se parea mie sau asa era? Eu am ramas socat azi cand mi-am amintit ca acum un an pe timpul asta ajungeam inapoi in tara. Experienta mea din Spania a durat foarte putin si chiar imi pare rau. Ma uit peste fotografiile mele cu nostalgie. Parca au trecut doua zile de cand am plecat, nu un an. Chiar daca nu a fost usor, a fost o experienta aparte, am vazut lucruri pe care nu le voi mai vedea niciodata(sper sa nu am dreptate), am intalnit oameni cu care in mod sigur nu voi mai vorbi fata in fata. Fotografiile sunt „obiectele” care imi trezesc cele mai multe emotii. Fiecare fotografie are o poveste in spate, o emotie. Ele sunt bucati din mine, iar daca rupi o fotografie, imi rupi de fapt sufletul.

Sper ca tot ce am facut pana acum sa ramana peste ani si ani, si ca ma voi uita peste ele cu aceiasi ochi cu care ma uit acum. Sper ca niste bucati de hartie sa-mi transfere energia si emotiile lor. Nu-mi place sa fiu tipul nostalgic, de fapt, chiar detest sa-mi arat sentimentele, dar m-am gandit ca ar fi mai bine daca le-as scrie, m-as mai linisti putin…

Vreau ca timpul sa treaca mai incet anul care vine(nu si la cursuri) si sa nu mai fiu nevoit sa scriu asa ceva. Vreau sa ma bucur de fiecare clipa, vreau sa simt ca traiesc, vreau sa fiu eu, nu  doar un”alt om”. Voi ce va doriti?