Amintiri din copilarie(?)

Ieri mi-am adus aminte de o zi de toamna mai speciala din Vigo.

Ziua aceea a inceput cat se poate de banal: trezeste-te, mananca, spala-te si hai fuguta la facultate. Nimic nu avea sa prevesteasca ca ceva aiurea se va intampla. Era pur si simplu o alta zi…

Am iesit din bloc impreuna cu Andrei, colegul meu, si am pornit intr-un ritm mai alert spre statia de autobuz. Cand am ajuns acolo, soc si groaza! Coada era kilometrica si a trebuit sa asteptam inca un autobuz pentru a ajunge in varful muntelui unde se afla Facultatea de Litere. Zis si facut! Am asteptat ca niste mielusei sosirea celui de-al doilea autobuz, care spre mirarea mea era prea mic pentru atat de multi oameni. Nu fac mofturi, doar m-am „antrenat” in arta supravietuirii in locuri extraordinar de aglomerate in autobuzele din Ploiesti City. Autobuzele care duc la Universitatea din Ploiesti sunt pline pana la refuz de oameni, iar de multe ori vei avea crize existentiale: esti sardina sau esti om?

Oricum, ma intorc la povestea mea de pe plaiurile iberice.

Dupa ce am asteptat vreo 2-3 minute sa urce un tip caruia nu-i mai mergea cartela de calatorii, a venit si randul nostru sa pasim in „cutia de chibrituri” cu patru roti.

Bineinteles ca nu am gasit loc pe scaun, nici nu ma asteptam. Ne-am multumit sa ne tinem de ce puteam si noi, de vreo bara, de vreun scaun, de vreo fata… Stiti voi, lucruri de care te tii in mod normal in autobuz ca sa nu cazi in botic la prima frana pusa.

Minutele treceau, iar oamenii nu se mai terminau. In fata mea se afla o tipa destul de ciudatica care se tot uita la noi mirata ca nu vorbim in spaniola, iar in spate, alti bautori de sangria care dupa fiecare cuvant inserau si cate-o injuratura.

Pot sa jur ca daca intra un bucatar in autobuz, imaginea i-ar fi adus aminte de un sandwich, noi fiind umplutura. Hmm, sandwich proaspat cu carne de studenti romani…

Cum stateam noi inghesuiti, am simtit dintr-o data o smucitura. Atunci mi-am dat seama ca autobuzul plecase din statie. Tot ce trebuia sa facem din acel moment era sa suportam gura spurcata a spaniolilor, si vreo 35 de minute de asteptat in picioare.

Am intrat intr-o stare de meditatie profunda, iar din cand in cand ma trezea la realitate cate o curba mai stransa. Imi aduc aminte perfect la ce ma gandeam atunci: „Frate, ce nasoala o sa fie saptamana asta. Avem examene la Rosa… Daca nu vrea sa ma treaca, ce ma fac? Parca in contract scria ca trebuie sa platesc toata bursa daca nu iau examenele. Hehe, peste 4000 de euro de plata. Un fleac… Nu ma mai duc acasa, o sa dorm sub un pod aici, o sa ma angajez ca spalator de masini, si intr-un an voi putea plati toata suma. Am sange de roman si se stie ca romanii sunt nascuti descurcareti. Asa ramane!”

Un miros destul de intepator m-a facut sa ies din lumea viselor si sa ma uit la Andrei. Se tinea cu o mana de bara, iar privirea era pierduta undeva pe afara. Cel mai probabil se gandea la acelasi lucru care ma framanta si pe mine…

Pentru ca nu am vrut sa il deranjez, am strans degetele in jurul scaunului de care ma tineam si am inceput sa ma gandesc din nou la tot felul de prostii neimportante. Ce n-am observat eu a fost faptul ca autobuzul nu mai inainta, iar mirosul era din ce in ce mai intens. Cateva tipete din spate m-au facut sa tresar. Cand m-am dezmeticit, am observat oameni care fugeau din spatele autobuzului. Luase foc motorul, iar „fundul” ii fumega furios(si iute).

L-am trezit si pe Andrei si am luat-o la fuga exact cum fug babutele la pupat moastele Sfintei Parascheva. Aerul curat de munte era extraordinar, dar din pacate era frig, ceata si parca incepea si ploaia. Si daca nu era de ajuns, am fost nevoiti sa urcam timp de vreo 15 minute pana in varful muntelui.

Intr-un final, am ajuns la seminarul lui Miguel. Cine-i Miguel? Nu stiti cine-i Miguel? Este un profesor, dooooh!

In ziua aceea mi-am dat seama ca o puteam „mierli” fara ca noi sa ne dam seama, si mai rau era ca ne aflam intr-o tara straina. Credeti ca UPG-ul ar fi acceptat asa ceva? Ne-ar fi cautat si in mormant ca sa ne ia banii pe care-i datoram…

Anunțuri

3 gânduri despre „Amintiri din copilarie(?)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s