Amintiri din copilarie

Ieri, in timp ce ma intorceam de la facultate, am trecut pe langa un mic magazin de cartier pe care il stiam de mic. Cum sa nu-l stiu?! Doar in fiecare zi ma duceam impreuna cu ceilalti copii de prin cartier sa ne cumparam pufuleti cu surprize. Pe atunci pufuletii cu surprize erau considerati de catre copii, un joc de noroc. L-am poreclit asa tocmai din cauza ca o data ce deschideai punga puteai foarte bine sa pleci acasa doar cu pufuletii. Tin minte ca in unele pungi surpriza lipsea cu desavarsire. Acum, nu stiu daca acest lucru era facut dinadins, sau ca aparatul/muncitorul care introducea surprizele mai obosea din cand in cand si uita sa bage jucarii in toate pungile. Daca aveai ghinionul sa cumperi o punga fara surpriza, trebuia sa te inarmezi cu multa rabdare, pentru ca dupa aceea toti pustii incepeau sa te ia la misto, razand de micul tau ghinion.
Oricum, acele timpuri s-au dus foarte repede. Parca ieri mergeam in prima zi de scoala speriat pana in maduva oaselor de ceea ce voi descoperi acolo. Nu mi-a fost frica degeaba. Am avut ghinionul sa dau numai peste educatoare si profesoare care isi practicau meseria cu o ura si cu o scarba de neinchipuit. Inca imi aduc aminte pedepsele pe care le primeam de la educatoarea din clasele 1-3, din motive inca nestiute de mine. Eu intotdeauna scapam doar cu niste genuflexiuni si foarte rar cu tras de par/urechi. Spre deosebire de mine, un fost coleg de-al meu, avea intotdeauna ghnionul sa fie tras de par. Tipul era atat de tare tras de par incat profesoara ramanea cu smocuri de par in mana de fiecare data. „Abuz”! ar striga acum parintii. Ei bine, se pare ca atunci parintii nu puteau rezolva mare lucru.
Am vorbit destul de mult despre experienta mea traumatizanta din scoala generala, asa ca trec mai departe. Imi mai aduc aminte si de zilele acelea insorite si calduroase de vara cand ieseam afara cu ceilalti copii si ne jucam toata ziua fotbal in spatele blocului. Ei bine, se jucau toata ziua, pentru ca eu nu prea suportam sa joc acelasi joc tot timpul. Salvarea mea s-a numit Yu Gi Oh! Turnee, tradari, furturi, rivalitati. Ati putea crede ca vedeti rezumatul unei telenovele. Ei bine, nu. Erau doar niste lucruri care se intamplau cand jucai Yu Gi Oh prea mult. Devenisem putin obsedati de toata chestia. Atat de obsedati, incat realitatea se schimba destul de mult in umila noastra minte de kinderi. Fugeam in piata si ne cumparam pachete peste pachete. Ajunsesem sa umplem sacose intregi numai cu micile si coloratele carti de joc. Brusc, toata lumea lasase fotbalul pentru un joc de carti. Interesanta chestie!
Anii au trecut si mai repede, si am ajuns la facultate. Am ajuns unde voiam sa ajung de mic. Nu stiu cum sa zic, dar acum imi doresc sa fiu iar mic sa ma joc, sa vad iar lumea cu ochii aceia inocenti si sa nu mai am griji…
Voi ce va aduceti aminte ca faceati in copilarie?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s